X

Afacerea cu care-şi îndulceşte viaţa singurul campion paralimpic la ciclism! Poftiţi la prăjitura… Novak

De când cerul şi pământul, viaţa de sportiv vine la pachet cu multe bucurii, cu emoţii aparte, dar şi cu multe frustări. E nevoie de o viaţă fără excese, echilibrată, sportivă, fără nopţi pierdute şi cu multe plăceri vinovate de la care trebuie să se abţină un viitor campion. De mici, sportivii ştiu că dulciurile sunt interzise şi probabil aţi auzit poveştile de la Deva, cu micile gimnaste, care ar fi făcut orice pentru o ciocolată. Ei bine, cam peste tot există această frustare, în orice domeniu…

Campionul paralimpic la ciclism de la Londra Eduard Novak recunoaște că uneori nu rezistă tentației de a gusta dintr-o prăjitură. Dar când plăcerea este o pasiune adevărată, un viciu, ce se întâmplă? Poate deveni mult mai mult, mărturiseşte preşedintele Federaţiei de Ciclism care la 43 de ani, țintește podiumul la Tokyo și mai ţinteşte şi o porţie de desert, din când în când. Asta deşi medaliatul cu bronz în proba de contratimp la Campionatul Mondial de Paraciclism de anul acesta este în plină pregătire pentru Jocurile Paralimpice de la Tokyo, competiție la care și-a asigurat deja calificarea.

Citeşte şi: Ingredientul care ARDE caloriile după o masă copioasă. Folosește-l în preparatele tale!

Amintiri din copilărie cu Eduard Novak

Actualul președinte al federației de ciclism, Eduard Novak are propria cofetărie în Miercurea Ciuc, un loc de care îl leagă multe amintiri din copilărie.

Când eram copil, am dispărut de acasă, nu departe de zona asta. Toți oamenii din cartier mă căutau. M-au găsit într-o cofetărie, plângeam, că nu voia tanti să-mi dea o înghețată. Soarta așa a fost, să avem acum un business cu o cofetărie, cu prăjituri și înghețată”, mărturiseşte Novak.

Şi cum era firesc, cei care ajung în cofetăria lui Novak, vor avea parte de o surpriză. Există şi o prăjitură care îi poartă numele singurului campion paralimpic din istoria României.

Căutam o rețetă specifică pentru prăjitura Novak și cofetarii îmi tot sugerau să facem ceva sănătos, cu semințe. Am zis: vă rog frumos, eu tot anul țin dietă, dacă vreau să mănânc o prăjitură, atunci să conțină de toate! Așa că asta e o prăjitură plină de calorii” dezvăluie Eduard Novak.


Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro