X

HOROSCOP 19 februarie 2020

Berbec

Ca să-ţi împlineşti un vis, primul lucru pe care trebuie să-l faci e… să visezi, desigur, ca atare opreşte-te un pic din agitaţia cotidiană şi ai curajul să clădeşti acele castele pe care le doreşti! Nu te lăsa intimidat de cei care îţi spun cu ironie că tu fugi după cai verzi pe pereţi. Nu renunţa la iluzie, la fantezie, la refugiul minunat în gândurile tale secrete. Din toate acestea se clădeşte realitatea ta viitoare, pentru că sunt recompensaţi doar cei care au curaj să viseze. Lasă fantezia să zburde unde vrea, las-o să creeze până în cele mai mici amănunte, şi apoi ai răbdare, crezând cu tărie că eşti pe drumul cel bun către norocul cel mare!

Taur

Începi şi tu să te îndoieşti că planul la care munceşti cu sârg are sorţi de izbândă când atâta lume se opune ideilor tale. Nu te lua după orice dispută care se naşte, ci ascultă mai întâi argumentele contra. Unii nu ştiu decât să contrazică, să critice, să pună beţe în roate, fără a oferi soluţii viabile în schimb. Cel care ţi se opune azi cu atâta încăpăţânare nu are o idee mai bună, ci aşa îi place lui să comenteze tot ce aude de la alţii. Dacă ar avea un sfat, ar merita ascultat, dar dacă e doar un refuz şi atât, fără nimic care să-i susţină punctul de vedere, mai bine nu-i dai nicio atenţie.

Gemeni

Vrei să fii lăsat să decizi singur ce ai de făcut, de aceea eşti pregătit sufleteşte să dai startul unei acţiuni noi în care vei investi tot ce ai mai bun în tine. Inteligenţă, curaj, idei, creativitate, energie, chef de muncă, toate acestea vor conduce la un succes de zile mari. Cu atât mai mare va fi mândria ta cu cât vei şti că tot ce ai realizat e numai şi numai contribuţie proprie. Preferi acţiunile independente în care nimeni nu-ţi spune ce trebuie să faci, ci poţi să alegi singur ce e mai bine. Doar aşa vei da randament maxim.

Rac

Relaţia la care îţi aduci contribuţia clipă de clipă evoluează într-un sens promiţător, dar nu trebuie să scazi vreodată ritmul! Continuă să investeşti încredere, gânduri bune, gesturi frumoase, cuvinte potrivite, pentru că totul este un proces de lungă durată în care nu ai voie să oboseşti. Fiecare nouă investiţie făcută în această relaţie contribuie la nivelul spre care te îndrepţi, şi într-o zi ai să culegi şi roadele acestor eforturi. Nu te opri, nu te culca pe laurii victoriei, dacă ai atins un nivel bun, ci continuă să dăruieşti, să te dedici cu devotament acestei relaţii care merge din ce în ce mai bine. Dar se poate şi mai bine!

Citeşte şi: Marele secret al zodiei în care te-ai născut: Când ai cele mai mari realizări

Leu

Ar fi bine să fii mai atent la energiile pe care le laşi să se manifeste în voie, pentru că ai tendinţa de a fi agresiv cu cine nu trebuie. Abordezi o atitudine autoritară care nu te reprezintă, încât nici tu nu te simţi bine în pielea ta astăzi. Îţi dai seama că nu ar trebui să te comporţi aşa, dar faci totuşi un efort de voinţă sperând că aşa vei impune respect asupra celor din jur. Nu va avea deloc efectul scontat, pentru că unii pot reacţiona şi mai dur împotriva ta încât, până la urmă, tot tu vei ieşi cel şifonat din această confruntare de forţe. Nu încerca să fii aşa cum nu eşti!

Fecioară

Banii trebuie puşi frumos pe căprării pentru a achita toate dările lunii, ba au mai rămas și câteva restanţe. Fii foarte cumpătat când vine vorba de cheltuieli, administrează-ţi bugetul cu grijă, deoarece ai mai multe plăţi de făcut în scurt timp şi dacă dai banii într-o singură direcţie, nu vei mai şti cum să o scoţi la capăt. Prudenţa şi mai ales talentul de administrator al propriilor resurse se vor dovedi a fi cheia acestei probleme, deoarece vei reuşi să ţii totul pe un teren echilibrat, fără a genera alte crize.

Balanţă

Încearcă să fii imparţial în judecăţile tale de valoare, pentru că treci printr-o situaţie în care chiar nu ai voie să ţii partea nimănui şi nici să ai propriile tale preferinţe. Chiar dacă inima ta înclină într-o anumită direcţie, ţine sub control această slăbiciune, pentru că acum trebuie să rămâi surd la influenţe care ar putea să te impresioneze cumva. Va trebui să extragi o concluzie, să dai un verdict sau o notă clară, fără a ţine cont de nimic din ce auzi în jurul tău. Bazează-te pe fapte certe, nu pe ceea ce inima îţi spune!

Scorpion

Trebuie să te ocupi de un aspect care nu-ţi face nicio plăcere, dar de care nu poţi scăpa, ca atare taci şi suporţi situaţia aşa cum e. Consideră-l un sacrificiu necesar pentru a-ţi asigura mai apoi o evoluţie fără probleme. Orice început poate fi mai dificil, aşa cum simţi şi tu această zi, dar va veni momentul când vei aprecia forţa ta de sacrificiu de acum şi efectele acestui compromis se vor arăta într-o lumină optimistă. Să nu te sperii de eventuale surprize neplăcute picate din senin, deci lasă superstiţiile!

Citeşte şi: Cum TE MINTE, în funcţie de zodie

Săgetător

Ai grijă ce-ţi propui, pentru că visul tău de acum ascunde şi un aspect negativ care, mai devreme sau mai târziu, va ieşi la iveală. Rişti să alergi după o himeră, după un plan imposibil, sau cel puţin după o iluzie riscantă pentru tine. Eşti sensibil, uşor de impresionat şi de influenţat, ca atare poţi pica în plasa unei persoane care, sub masca bunelor intenţii, ţi-ar putea crea mari neplăceri. Ai putea vedea cum visul tău cel mai important eşuează sau o ia pe o cale incorectă doar pentru că ai lăsat o tentaţie negativă să te conducă. Deschide bine ochii şi vezi şi punctele slabe din spatele aparenţelor înşelătoare!

Capricorn

Nu ai parte de tovarăşi cooperanţi prin preajmă. Propunerile tale rămân fără ecou, parcă ai vorbi la pereţi, dar totuşi insistă să-ţi exprimi punctul de vedere în faţa tuturor, în ciuda ostilităţilor la care eşti supus. Până la urmă tot vei convinge pe cineva să te asculte şi să nu mai respingă orice idee care vine de la tine. Prin exemplu personal, poţi atrage atenţia asupra ideilor tale, ca atare trebuie să ai mai multă răbdare cu ceilalţi, pentru că unii aşteaptă mai întâi dovezi palpabile înainte de a crede. Nu te supăra aşa de tare pe cei care resping dialogul.

Vărsător

Te enervează rutina acestei zile, dar încearcă să te concentrezi asupra proiectelor începute, chiar dacă nu mai au nimic nou de oferit. Este un moment bun pentru a încheia o acţiune asupra căreia te-ai aplecat vreme îndelungată, pentru că se presupune că tot ce era de făcut deja s-a înfăptuit şi acum e doar vremea ultimelor retuşuri înainte de a-i pune punct. De mâine vei începe ceva nou, probabil, dar azi ar fi bine să duci la capăt acest capitol, în ciuda monotoniei instalate. Te vei simţi mult mai bine după ce-i vei pune punct definitiv!

Peşti

Se ştie că eşti un visător prin definiţie, dar uneori visele tale se mai şi destramă. Priveşti cu ochii tăi cum se modifică proiectul pe care l-ai ridicat din atâtea gânduri bune şi, pe moment, eşti derutat şi trist. Nu te crampona de un eşec trecător, ci concentrează-te imediat asupra unei ieşiri din impas, dar fii totuşi realist când îţi stabileşti noile obiective. A visa doar la lucruri intangibile nu e în avantajul tău, căci astfel vei aduna mereu doar insuccese. Revino cu picioarele pe pământ şi construieşte cu puterile tale!

sursa: acvaria.com

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro