X

Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel avertizează: Virusul care a reapărut în România, cu formă severă

Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel spune că suntem într-o plină etapă evolutivă a epidemiei cu acest virus.

Pandemia de coronavirus ne-a făcut să purtăm masca în fiecare zi și am fost mult mai atenți la igienă, însă odată cu ridicarea stării de alertă lucrurile s-au schimbat și un nou virus a reapărut la noi în țară.

Acesta este motivul pentru care, după o pauză de doi ani, la Timișoara au apărut primele cazuri de varicelă, iar medicul Adrian Streinu-Cercel a avertizat asupra acestui lucru, potrivit Antena 3.

CITEȘTE ȘI: Un nivel crescut de oxigen în sânge înseamnă un sistem imunitar puternic: Cum poți să-l crești în mod natural

Afectaţi sunt copiii, dar şi adulţii, adultul tânăr

“Au început celelalte virusuri să apară pe panoplia patologiei uzuale. (…) A apărut şi virusul varicelo-zosterian şi aşa se face că suntem într-o plină etapă evolutivă a epidemiei cu acest virus şi cei care sunt afectaţi sunt copiii, dar şi adulţii, adultul tânăr.

Vreau să aduc la cunoştinţă tuturor că există vaccin antivaricelos, care este foarte bun şi care trebuie făcut, pentru că varicela la adult dă forme cât se poate de severe, inclusiv pneumonie hemoragică.

Şi în contextul actual de COVID să uneşti astfel două virusuri cu agresiune directă asupra plămânului nu este un lucru foarte bun”, a atenţionat prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, preşedintele Comisiei de sănătate din Senat.

Prof. Streinu Cercel: Masca ar trebui să fie obligatorie pentru următoarele 6-9 luni de zile

Prof. dr. Streinu Cercel transmite că masca ar trebui să fie obligatorie pentru următoarele 6-9 luni de zile, spunând că este un accesoriu obligatoriu.

CITEȘTE ȘI: Băutura care desfundă arterele: Reduce riscul de infarct cu 40%

“Trebuie să luăm aceste lucruri cu măsură şi să nu considerăm că pandemia s-a terminat. Nu s-a terminat.

Ea îşi vede în continuare de treabă şi ca atare, după părerea mea, masca ar trebui să fie un accesoriu obligatoriu pentru următoarea perioadă de timp, pe care eu o definesc în momentul de faţă ca fiind de circa 6 luni, dacă nu chiar 9 luni de zile”, a spus, joi, prof. dr. Streinu-Cercel, potrivit stiripesurse.ro.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro