X

Răni care nu se vindecă sau pierderi de memorie, semne care indică de fapt că ai probleme cu circulația sângelui. Există însă un remediu natural

Mâini și picioare reci tot timpul, glezne umflate sunt semne că ai o circalație deficitară. Multe afecțiuni pot cauza probleme cu circulația în întreg organismul. Și aceasta, la rândul său, poate duce la boli de piele, rinichi, creier și inimă.

Milioane de oameni din întreaga lume, majoritatea femei, suferă de insufienţă circulatorie periferică. Şi nu e vorba doar de răcirea extremităţilor, respectiv a mâinilor şi picioarelor. Problema afectează la modul cel mai serios şi buna funcţionare a creierului, determinând apariţia ameţelilor, a durerilor de cap şi, în ultimă instanţă, a aterosclerozei şi infactului cerebral. În aceeaşi măsură, sunt prejudiciate şi funcţiile altor organe vitale, cum sunt ficatul sau rinichii, potrivit doctorulzilei.ro.

De aceea, situaţia nu trebuie trecută cu vedere, ci tratată. Mai ales că măsurile de activare a circulaţiei sangvine sunt atât de simple şi la îndemână.

1. Răni care nu se vindecă

Când fluxul de sânge este întrerupt, sistemul imunitar este slăbit și rana nu primește suficient sânge pentru a se recupera.

CITEȘTE ȘI: Mâini și picioare calde când este foarte frig afară? AFLĂ CUM!

2. Umflături

Umflarea mâinilor sau picioarelor poate semnala că circulatia deficitară interferează cu rinichii și organismul nu poate scaăpa de excesul de lichid.

3. Decolorarea pielii

Atunci când nu este suficient oxigen în sânge, degetele de la mâini și de la picioare capătă o culoare albăstruie.

4. Varice

Aceste vase de sânge umflate sub piele poate fi cauzate de acumularea de sânge sau lichid în vene din cauza circulației lente.

5. Căderea părului și ruperea unghiilor

Dacă circulatie este proastă, părul și unghiile pot deveni subțiri sau fragile din cauza lipsei de nutrienți.

6. Probleme digestive

Slaba circulație poate încetini digestia, ceea ce poate duce la balonare și constipație.

7. Infectii frecvente

Sistemul imunitar poate fi slăbit ddin cauza circulației proaste, de acee poți lua mai ușor infecții bacteriene sau virale.

8. Mâini și picioare reci

Circulația ajută la reglarea temperaturii corpului. Atunci când fluxul de sânge are întreruperi, nu se mai poate menține temperatura normală și provoacă mâini și picioare rece.

9. Oboseală

Circulația deficitară împiedică și oxigenarea eficientă a mușchilor, și poate cauza oboseală.

10. Disfuncție erectilă

La bărbați, circulatie proastă poate, de asemenea, împiedica obținerea erecției.

11. Dureri în piept

Scăderea fluxului sanguin la nivelul inimii poate provoca dureri sau senzație de apăsare în piept.

12. Lipsa poftei de mâncare

Deoarece circulația proastă incetinește procesul digestiv, este ușor să-ți pierzi apetitul sau să te simți sătul foarte repede.

CITEȘTE ȘI: Medicii americani avertizează: Obiceiul banal care îmbătrînește creierul și generează pierderi de memorie

13. Pierderi de memorie

Când circulația nu funcționează corect, la creier nu ajung suficient oxigen și substanțe nutritive și pot apărea probleme de memorie și amețeli.

14. Amorțeală

Fluxul de sânge scăzut poate provoca, de asemenea, amorțeală, în special la nivelul mâinilor și picioarelor.

Gingko biloba, remediul imbatabil

Această plantă este nepreţuită pentru capacitatea ei de a contribui la îmbunătăţirea memoriei, prin stimularea circulaţiei la nivelul creierului. De asemenea, ea întăreşte vasele de sânge şi activează fluxul sangvin, fiind o primă opţiune în insuficienţa circulatorie periferică. În general, se găseşte sub formă de praf încapsulat, dar şi sub formă de ceai simplu sau în combinaţie cu alte plante, precum frunzele de mentă sau floarea de hibiscus.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro