X

România și-a luat adio de la ”Amiral”! Discursul emoționat al fiicei lui Ivan Patzaichin

O țară întreagă a fost șocată de durere duminică, atunci când familia legendarului sportiv Ivan Patzaichin a anunțat decesul marelui caiacist. Iar astăzi a fost ziua despărțirii de ”Amiral”.

Un campion al bunului simț, Ivan Patzaichin rămâne în istorie drept unul dintre marii bărbați ai acestui neam. L-au plâns colegi, elevi, l-au plâns oameni care nu l-au văzut decât la televizor pe sportivul care acum vâslește pe ape limpezi, către rai cu o pagae.

De azi, Ivan Patzaichin își doarme somnul de veci la cimitirul Bellu. Acolo unde l-au condus pe ultimul drum sute de oameni. Ivan a fost înmormântat cu onoruri militare, cu trei focuri de armă.

CITEȘTE ȘI: BOALA SECOLULUI! Ce trebuie să faci dacă te confrunți cu această afecțiune

”Tata a fost Ivan Inimă de Aur!”

Ivan Patzaichin s-a stins din viață după o cruntă suferință. O boală nemiloasă l-a măcinat teribil în ultimele luni pe care le-a petrecut la spitalul Elias. Cu discreție, pentru că nu a vrut să se știe și nu a vrut ca nimeni să îl vadă așa. A refuzat orice vizită și a părăsit aceeastă lume în brațele unicei lui fiice.

Ivona a avut astăzi la înmormântare un discurs emoționant despre tatăl ei. „Azi și de-a lungul vieții lui s-a scris infinit de mult. În aceste zile am realizat că tata nu a fost iubit de multă lume, ci a fost iubit de toți oamenii de pe Pământ.

Pentru mine, pentru mulți, pentru toți, tata a fost Ivan Inimă de Aur. Îl necăjeam când îi spuneam că este prea bun, mai ales la restaurant, când voia să mănânce și să ducă furculița spre gură, iar cineva îl bătea pe umăr pentru o poză sau autograf. El lăsa furculița plină înapoi de fiecare dată și făcea o poză. Acesta era tatăl meu.

Nu-i plăcea să vadă pe nimeni trist sau să dezamăgească pe cineva. A iubit oameni, a iubit sportul, iar pe mine și pe mama ne-a adorat. Viața lui a fost frumoasă, chiar dacă nu întotdeauna a fost ușoară.

A iubit viața, iar viața l-a iubit. Din păcate, în acest an, ursitoarea cea rea și-a adus aminte de el și acum l-a luat de lângă noi”, spus fiica lui Ivan Patzaichin.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro