X

S-au despărțit din nou! E pentru totdeauna? Iată ce spune Oana Roman, ea a făcut anunțul

Primele semne că Oana Roman și Marius Elisei au ajuns din nou într-un punct de cotitură au apărut prin toamnă. Atunci fiica fostului premier a renunțat brusc la nunta pe care zicea că ar vrea să o facă din nou, pentru sufletul ei.

Iar în urmă cu câteva săptămâni, în ziua în care au aniversat practic 10 ani de relație, Oana a postat un mesaj care prevestea despărțirea, accentuând faptul că privesc în direcții diferite, prea des. De aseară, însă, nici nu mai e nevoie să se citească printre rânduri. Vedeta a făcut anunțul pe Instagram.

„Acum vor curge râuri de cerneală, cum s-ar spune, vor apărea titluri că Marius a părăsit-o pe Oana. Este un lucru pe care nu l-am dorit cumva amândoi. Eu îi spun de foarte mult timp că trebuie să ne separăm definitiv, pentru că nu cred că mai avem nicio șansă să mai reparăm ceva în relația noastră, pentru că avem viziuni total diferite asupra vieții, dorințe total diferite în ceea ce privește viața.

CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’

Vedem lucrurile total diferit. Am încercat cât s-a putut. Nu s-a mai putut. Este un lucru pe care și eu mi l-am dorit, dar mă repet. Mi-aș fi dorit ca acest lucru să nu se întâmple acum, pentru că nu este OK că am rămas singură, cu toate pe cap”, a spus Oana Roman, pe Instagram.

„Trebuie să am grijă și de copil și de casă, și de mama, și de cumpărături, și să muncesc, să plătesc facturi și să le fac pe toate, dar asta e. El nu mai locuiește cu noi. Am hotărât acest lucru, doar că el a hotărât să plece mai devreme decât am stabilit. Atâta tot.

Cum am scris și în story-ul anterior, eu mă simt eliberată de o foarte mare povară, pentru că nu ne mai era bine împreună. Nici eu nu mai eram fericită, nici el nu era fericit. Fiecare cu greșelile lui. Fiecare cu problemele lui”, a mai spus fiica lui Petre Roman.

Oana Roman și Marius Elisei nu mai erau căsătoriți legal. În urmă cu doi ani, vedeta și soțul ei divorțaseră la notar.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro