X

Somnolenţa după masă: De ce apare şi cum putem să-i limităm efectele

Cu siguranta te-ai intrebat macar o data de ce te ia somnul dupa masa de seara sau de pranz, oricat ai fi fost de odihnit/a. Asa ca astazi ne-am propus sa gasim un raspuns pe baza studiilor stiintifice si sa intelegem de ce apare aceasta stare de somnolenta sau stare de oboseala dupa ce mancam.

Noi toti am trecut prin aceste stari de oboseala si somnolenta, acea senzatie de „moleseala”, cand suntem fara vlaga, si care apare dupa ce am luat masa. Stomacul este plin, suntem relaxati si ducem o adevarata lupta ca sa tinem ochii deschisi. De ce apare, totusi, aceasta stare de somnolenta dupa o masa? Si mai ales de ce dupa ce mancam simtim subit nevoia sa dormim putin?

In general, spun expertii, o stare de somnolenta dupa masa este complet normala, asa ca nu avem de ce sa ne ingrijoram in privinta aceasta. Exista mai multi factori care contribuie la aceste stari de oboseala si de somnolenta, asa ca este important sa ii cunoastem.

CITESTE SI: Cum să reduci costurile când iei masa în oraș

Cauzele somnolentei ce apare dupa ce mancam

Tipurile de alimente pe care le mancam

Alimentele bogate in proteine si carbohidrati pot sa ne faca sa ne simtim mai somnorosi in comparatie cu alte alimente, potrivit doc.ro. Unii cercetatori cred ca o persoana se simte obosita si somnolenta dupa ce mananca deoarece organismul produce mai multa serotonina, o substanta chimica ce indeplineste un rol in reglarea dispozitiei si ciclurilor de somn.

Un aminoacid numit triptofan, care se gaseste in multe alimente bogate in proteine, ajuta corpul sa produca serotonina, iar carbohidratii sunt cei care ajuta organismul sa absoarba triptofanul. Din aceste motive, daca ai mancat alimente bogate atat in proteine, cat si in carbohidrati, te vei simti mai somnoros, mai obosit.

Triptofanul se gaseste in urmatoarele alimente care contin mari cantitati de proteine: somon, carnea de pasare de curte, ouale, spanacul, semintele, laptele, produsele din soia, branza.

Alimente care contin mari cantitati de carbohidrati sunt: pastele, orezul, painea alba, biscuitii sarati, prajiturile, gogosile, briosele, tortul, porumbul, laptele, zaharul si bomboanele.

CITEȘTE ȘI: Pericolul ascuns din sarea de masă. Ce NU scrie pe etichetă

Cat de mult mancam la o masa

O persoana are o predispozitie mai mare sa se confrunte cu stari de somnolenta postprandiale dupa o masa copioasa / abundenta. Asadar, persoanele care mananca portii mari la masa de pranz se pot simti mai somnoroase dupa-amiaza, in comparatie cu cele care mananca mai putin in mijlocul zilei. Pentru ca mancam, glicemia creste si poate urma apoi o scadere a energiei.

Desigur, mai sunt si alti factori care contribuie la starile de somnolenta si de oboseala ce apar dupa masa copioasa: orele insuficiente de somn din timpul noptii (care duc la oboseala pe tot parcursul zilei) si consumul de alcool la o masa, in special in timpul zilei.

Momentul la care alegi sa iei masa

Ritmul circadian al fiecarei persoane poate influenta modul in care aceasta se simte dupa ce mananca. Expertii de la National Sleep Foundation spun ca oamenii au, in mod natural, o „pauza” in ceea ce priveste energia la ora 14.00 si din nou la ora 2.00 dimineata. Acest lucru pare sa explice „traditia” de a trage un pui de somn dupa masa de pranz. Lumina zilei si intunericul sunt esentiale in reglarea ritmului circadian, insa si momentele la care luam masa ar putea avea un efect, spun expertii.

Digestia poate contribui si ea la aceste stari

Stii deja ca organismul tau are nevoie de energie pentru a functiona, pe care o obtine din alimentele pe care le mananci.

Alimentele sunt descompuse in glucoza (combustibil necesar) de sistemul digestiv. Macronutrientii, cum ar fi proteinele ofera apoi calorii (energie) organismului. Pe langa faptul ca transforma alimentele in energie, ciclul in care se desfasoara digestia declanseaza diverse raspunsuri in organismul fiecaruia dintre noi.

Anumiti hormoni (colecistokinina, glucagonul si amilina) sunt eliberati pentru a spori senzatia de satietate, glicemia creste, iar insulina este produsa pentru a permite acestui zahar (glucoza) sa ajunga de la sange in celule, acolo unde este folosit ca sursa de energie.

CITESTE SI: Un cunoscut medic sparge miturile: De ce trebuie să mâncăm desert zilnic și cât trebuie să dureze o masă

Este important sa stii ca exista si hormoni care pot duce la somnolenta sau moleseala daca se gasesc in creier niveluri mari ale acestora. Un astfel de hormon este serotonina. Alt hormon care induce somnul, melatonina, nu este eliberat ca raspuns al faptului ca mancam, insa chiar si asa, alimentele pe care le consumam pot influenta productia de melatonina.

Alte alimente care pot contribui la starile de somnolenta

Ciresele afecteaza nivelurile de melatonina, carbohidratii cauzeaza o crestere (un „varf”) si ulterior o scadere in ce priveste glicemia (glucoza din sange), iar mineralele care se gasesc in banane iti relaxeaza muschii. De fapt, spun cercetatorii, multe alimente pot sa ne afecteze nivelul de energie in multe moduri diferite. Si oricare dintre acesti factori de mai sus ar putea sa te faca sa te simti somnoros, molesit sau obosit dupa o masa copioasa.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro