Consumul de stafide are o serie de beneficii pentru sănătate, de aceea strugurii uscați pot fi consumați pe post de gustare sănătoasă între mese și îi poți folosi ocazional în câte un desert.
Stafidele se obțin prin deshidratarea strugurilor. Provenind din struguri, dulceața stafidelor este naturală, de aceea acestea pot fi considerate o gustare dulce sănătoasă.
Beneficiile stafidelor sunt nenumărate, acestea stimulând tranzitul intestinal, sporind densitatea osoasă și combătând febra, anemia, aciditatea din organism și chiar și problemele de vedere. De asemenea, stafidele pot fi un ajutor de nădejde în lupta cu kilogramele în plus, acestea fiind o alternativă sănătoasă la gustările precum ciocolata, chipsurile sau croissantele hipercalorice, potrivit doc.ro.
Stafidele conțin fibre care își măresc volumul atunci când întră în contact au apa. Astfel, acestea au un efect laxativ care poate regla tranzitul intestinal, combătând constipația. Cum procedezi dacă te confrunți cu constipația? Pui seara două linguri de stafide la înmuiat într-o jumătate de cană cu apă, iar a doua zi dimineață le mănânci pe stomacul gol.
CITEȘTE ȘI: Cercetătorii de la Harvard recomandă: Cum să slăbești cu ajutorul nucilor
Stafidele sunt bogate în fier, un mineral care, dacă nu se află în cantități suficiente în organism, poate duce la un tip de anemie, dar și în vitamine din complexul B. Cuprul care se regăsește din belșug în stafide contribuie de asemenea la producerea celulelor roșii din sânge. Dacă ai fost diagnosticat cu anemie feriprivă, pe lângă tratamentul recomandat de medic, întreabă-l dacă poți consuma și câte o lingură-două de stafide zilnic.
Stafidele conțin fitonutrienți fenolici, care au proprietăți antioxidante și antiinflamatoare. Aceștia au, de asemenea, proprietăți antibacteriene, care ajută la scăderea febrei și la distrugerea bacteriilor care cauzează infecțiile. Atenție, stafidele nu înlocuiesc tratamentul indicat de medic!
Printre beneficiile consumului de stafide se numără și cele oculare. Stafidele conțin antioxidanți care contribuie la menținerea vederii sănătoase pentru mai mult timp. Antioxidanții din stafide protejează ochii reducând acțiunea radicalilor liberi care afectează vederea, cauzând degenerare maculară.
Stafidele conțin cantități mari de calciu, care contribuie la rezistența și sănătatea oaselor. Astfel, consumul de stafide reduce riscul de artrită și gută, contribuind totodată la ușurarea simptomelor dacă bolile acestea au apărut deja.
Stafidele conțin fenoli, dar și alți antioxidanți benefici, care protejează celulele de efectele radicalilor liberi asupra pielii. Astfel, consumul regulat de stafide, ca parte a unui meniu echilibrat, ajută la amânarea procesului de îmbătrânire a pielii, păstrându-i suplețea.
Stafidele conțin nutrienți benefici pentru păr, printre care vitamina A, fier, potasiu și antioxidanți din belșug, ceea ce înseamnă că părul poate căpăta un aspect mai sănătos dacă introduci stafidele în meniul tău obișnuit.
CITEȘTE ȘI: Elixir pentru sănătate: Ceaiul care detoxifică ficatul și curăță sângele
Stafidele conțin potasiu din belșug, de aceea pot fi consumate pentru combaterea spasmelor musculare și pentru stimularea impulsurilor nervoase.
Unele studii științifice arată o asociere între reducerea tensiunii arteriale și consumul de stafide; acest lucru pare să se datoreze conținutului ridicat de potasiu din stafide.
Stafidele pot fi consumate pe post de gustare între mese, ca atare, sau ca amestec sănătos, alături de migdale, alune de pădure, prune deshidratate, smochine sau curmale. O altă metodă de consum gustoasă și sănătoasă este la micul dejun, când o lingură de stafide poate fi pusă în bolul cu fulgi de ovăz înmuiați în lapte.