FRUMUSETE

Vârsta la care femeile ating frumusețea MAXIMĂ /STUDIU

Foto: Pinterest.com

Vârsta la care femeile ating frumusețea maximă a crescut. Temerile că societate modernă este obsedată de tinerețe ar putea fi nefondate după ce un studiu a scos la iveală că vârsta medie la care oamenii își ating „potențialul” maxim de frumusețe este acum mai aprope de 40 de ani.

Oamenii de știință de la Universitatea de Medicină din Boston au comparat celebritățile care au fost declarate „Cele mai frumoase” de revista People, din anul 1990, dar și din 2017.

În urmă cu aproape trei decade, vârsta la care oamenii erau considerați cei mai frumoși era 33.2, anul acesta, însă, este la 38.9.

Soluţia pentru o dantură perfectă: Cea mai ieftină metodă de albire a dinţilor

Amanta PERFECTĂ. Cum trebuie să arate femeia cu care bărbaţii şi-ar înşela nevasta

Infidelitatea ON-LINE. Semnele care îți arată că partenerul TE ÎNȘEALĂ

Celebrități precum actrița Sharon Stone și Michelle Pfieffer, amândouă în vârstă de 59 de ani au contribuit la creșterea mediei de vârstă. Actrița Julia Roberts, în vârstă de 49 de ani, a fost votată cea mai frumoasă femeie din lume de revista People.

Foto: Printerest.com

Cele trei actrițe fuseseră de asemenea incluse în studiu din 1990, sugerând astfel că au contribuit la schimbarea unui stereotip: înaintarea în vârstă nu înseamnă neapărat pierderea frumuseții.

Orgasm de 60 de secunde? Ce trebuie să faci pentru a-l obține

SURPRINZĂTOR! Cât trebuie să dureze o partidă de sex. Te încadrezi?

Ce fantezie romantică are, în funcţie de zodia sub care s-a născut

Cercetătorii au evidențiat în studiul recent că oamenii acum apreciază mai mult tenul mai închis la culoare, scrie telegraph.co.uk

Foto: Printerest.com

„Platforma mass-media a introdus, ani de zile, criteriile pentru ceea ce reprezintă frumusețea. Printr-o examinare a celor mai frumoși oameni din lume(World s Most Beautiful) selectați de People, am descoperit că standardele frumuseții evoluează pe măsură ce oamenii învață să integreze efectele media pentru a crea noi culturi și norme diferite”, afirmă un cercetător responsabil de studiu.

Top 10 invenţii care au revoluţionat lumea. Una aparţine unui ROMÂN

De ce ar trebui să-ţi deschizi propria afacere: 10 motive pentru ‘a-ţi lua viaţa în propriile mâini’

Slăbire prin înfometare? Nici gând! Iată alimentele care te ajută să mănânci MAI PUȚIN

Oamenii de știință au studiat 50 de celebrități din 1990 și 135 de anul acesta.

Comentarii: