X

A renunțat la modelling și face carieră în gimnastica aerobică!

E tânără, frumoasă ca un model, talentată și om de bază în națională de seniori de gimnastică aerobică a României! La ultima competiție de gimnastică aerobică din acest an, Campionatul Național, Sandra Dincă a plecat acasă cu medalia de aur!

Frumusețea tinerei de 22 de ani nu a trecut neobservată nici de oamenii în domeniu. Când era puștoaică, ea a fost cooptată de agenție de fotomodele!

„Mi s-a propus, voiau să mă ia pentru diferite reclame și să pozez în reviste. Nu am avut însă timp pentru asta, eu eram cu antrenamentele și mergeam mult la concursuri. La un moment dat a trebuit să aleg și am ales gimnastica”, povestește Sandra Dincă, componentă a lotului național de seniori de gimnastică aerobică a României.

Înaintea competițiilor, Sandra își face singură make-up-ul. Aceasta este o altă pasiune de-a ei! „De când sunt mică, îmi place partea aceasta artistică. Îmi plăcea foarte mult să pictez. Îmi plăcea tot ce ține de frumos, exersam pe mine și așa mi-am dezvoltat această latură”, spune Sandra.

CITEȘTE ȘI: ATENȚIE! Cum devine o fotografie de nuntă într-adevăr MEMORABILĂ!

De-a lungul celor 11 ani de gimnastică aerobică, sportiva a avut și momente grele peste care a reușit să treacă. Unul a fost în 2019, când o operație de ligamente încrucișate a ținut-o un an departe de sport!

„A fost un an foarte greu, am mers la recuperare zi de zi, câte 5 ore pe zi și lucram foarte intens. Mi-a luat destul de mult să îmi revin și să prind curaj, să intru în competiții” , mărturisește campioana de la gimnastică aerobică.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro