X

Ce repede a trecut timpul! Simona Secrier, în suferință la parastasul regretatului artist Mihai Constantinescu

Parcă mai ieri scriam despre vești cum că Mihai Constantinescu își revine din comă, că se ridică, bea apă, însă iată, că suntem acum deja la comemorarea a 40 de zile de când artistul care ne-a încântat copilăria a trecut la cele veșnice. Timpul s-a scurs, deși durerea celor dragi e încă vie, iar astăzi i-au făcut parastas de pomenire la cimitir. Un sobor de trei preoți a ținit o slujbă, iar familia și apropiații s-au dus la Cimitirul Militar Ghencea, unde își doarme somnul de veci regretatul cântăreț.

Văduva lui Mihai Constantinescu, Simona Secrier, s-a ocupat să rânduiască după sufletul artistului și a organizat parastasul cu mare tristețe în suflet și cu gânduri către cel iubit. Se spune în popor că e momentul despărțirii cu adevărat, momentul în care sufletul celui plecat se ridică la cer, după ce timp de 40 de zile a mai zăbovit prin preajma casei și oamenilor dragi.

„O zi grea! Toate zilele au fost grele. Mihai este în lumină, cu siguranţă este bine acum. Este iubit şi acolo, aşa cum a fost iubit şi aici… dovadă sunt prietenii… Toţi prietenii care sunt în spatele meu mi-au fost aproape”, a mărturisit Simona Secrier la România TV.

Citește și: ATENȚIE la ce publici pe Facebook! Cuvintele care dezvăluie dacă suferi de depresie

S-a stins după 4 luni de comă

Mihai Constantinescu, unul dintre cei mai populari artiști pe care i-a avut România, s-a luptat pentru viața lui până în ultima clipă. După două operații pe cord deschis suferite de-a lungul timpului, cântărețul n-a mai putut să câștige și ultima bătălie.

Mihai Constantinescu a fost găsit prăbușit în casă de soția lui și a ajuns de urgență la spital. Medicii de la Floreasca au încercat tot ceea ce a fost omenște posibil timp de câteva luni ca să-i salveze viața. Au încercat, încurajați de rezultatele avute în cazul lui Gabriel Cotabiță, inclusiv terapia prin muzică, punându-i în căști șlagărele lui și melodii îndrăgite.

În zadar au fost eforturile tuturor. Se părea la un moment dat că Mihai Constantinescu își revine, ba chiar treptat treptat era alimentat cu supe și mâncare pasată, el singur reușind să bea apă, spuneau unii apropiați. Însă a venit clipa fatală, când Mihai Constantinescu a devenit ”înger de lumină”. Așa își intitulase artistul o melodie pe care a creat-o după ce în timpul unei operații complicate intrase în moarte clinică și vizitase… lumina.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro