X

CSM, în goana după al doilea trofeu continental!

„Tigrii” joacă mâine returul cu turcii de la Spor Toto SC,  în turul trei al EHF European Cup, fosta Cupa Challenge, deținută de băieții lui Eliodor Voica.

6 goluri avans! De aici pleacă handbaliștii de la CSM București manșa secundă cu Spor Toto, un meci care se va juca mâine, de la 14.30, în Sala Polivalentă.

Deși avantajul obținut în Turcia este unul liniștitor (33-27), „tigrii” nu se culcă pe ureche și spun că sunt concentrați sută la sută, pentru a evita eventuale surprize neplăcute.

„Turcii formează o echipă închegată, sunt mult peste echipa din Bosnia, cu care am jucat în turul următor. Trebuie să-i luăm în serios, pentru că nu ne dorim accidente. Faptul că suntem câștigători de cupă europeană ne obligă să tragem tare, să atingem din nou acea performanță”, este avertismenul căpitanului lui CSM București, Chike Onyekekwe.

CITEȘTE ȘI:  Sindromul bradului de Crăciun: BOALA CIUDATĂ care afectează din ce în ce mai mulți oameni

„Atunci când câștigi un meci în deplasare, este omenesc să te relaxezi un pic în perspectiva meciului al doilea…dar acest lucru nu trebuie să ni se întâmple. Trebuie să fim focusați, să ne menținem concentrarea, pentru că ei vine la București să câștige. Trebuie să fim pregătiți, pentru că ne va aștepta un meci dificil”, mărturisește și handbalistul Henrique Texeira .

” Meciul va fi unul dificil, nu este o diferență care poate să ne asigure un confort. Nu este calificarea jucată și trebuie să ne luăm toate măsurile de precauție. Turcii sunt o echipă incomodă, cu jucători cu experiență, capabili de surprize, iar noi nu ne dorim așa ceva. Adversarii știu să fructifice momentele importante ale jocului, marchează bine pe contraatac și faza a doua. Pentru noi, calificarea ar fi un obiectiv îndeplinit, la jumătatea sezonului”, este convins antrenorul CSM-ului, Eliodor Voica.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro