X

HOROSCOP 15 noiembrie 2020

Berbec Amintirile te ţin captiv într-o zonă din trecut care nu mai are nimic de oferit. Devii nostalgic şi un pic romantic, dar întoarcerea cu gândul la vremuri de odinioară nu este neapărat benefică, mai ales dacă scoţi de la naftalină evenimente triste sau eşecuri de atunci. Rupe-o cu trecutul odată pentru totdeauna, pentru că azi ai ocazia să închizi definitiv un capitol care nu mai are nici un rol în viaţa ta de acum înainte. Fă un efort să nu te mai întorci iar şi iar în acelaşi loc, iartă şi uită, şterge cu buretele ce a fost ca să poţi trece la etapele următoare.

Taur
Ai mare grijă ce alegi astăzi, pentru că eşti în faţa unei decizii şi nu eşti foarte atent la consecinţele alegerii tale. Ai tendinţa de a trata totul în glumă, de parcă opţiunile disponibile ar fi floare la ureche, dar mai târziu s-ar putea să începi să te gândeşti dacă nu cumva cealaltă variantă era mai bună. Cântăreşte lucid şi serios sensul pe care vrei să porneşti, chiar dacă s-ar putea să primeşti la pachetul şi norocul de a ţi se oferi, la nevoie, şi o a doua şansă. Totuşi ce-ar fi să faci alegerea bună din prima?

Gemeni
Calculezi resursele de care dispui, iar rezultatul sună de-a dreptul promiţător, încât ai curajul să ieşi la cumpărături. Meriţi un bonus, după cât de mult ai muncit, deci nu te zgârci şi nici nu te gândi neapărat la facturile care urmează, căci le vei plăti tu pe toate, pas cu pas, fără grabă. Când te dai peste cap pentru cine ştie ce cheltuieli imense, intri în panică, dar azi ai o atitudine destul de relaxată faţă de bani ce te ajută să faci puţină ordine prin bugetul familiei. Gândeşte pozitiv spre viitorul tău financiar, spune-ţi că poţi fi prosper, că vei câştiga atât cât îţi trebuie, că vei primi de la Univers toate resursele de care ai nevoie, şi vei vedea că aşa va fi! Evident, nu cere de la Univers să-ţi umple şi cămara: asta de tine depinde!

Rac
Atmosfera este tonică şi pozitivă în casa ta, de parcă fiecare membru al familiei participă trup şi suflet la un eveniment fericit din care toţi au ceva de câştigat. Veştile bune legate de viaţa de familie animă relaţiile dintre cei ai casei şi vă fac pe toţi mai veseli şi mai implicaţi. Se prefigurează vremuri mult mai bune la orizont, ceea ce vă face pe toţi foarte motivaţi să ajungeţi mai repede la împlinirea acestor vise frumoase. Tot ce vine din afara casei vă face fericiţi, dar şi evenimentele generate de tine, alături de cei din familie, merită transmise mai departe, pentru că-i vor bucura şi pe cei dragi din alte părţi ale lumii.

CITEȘTE ȘI: Cele mai CREATIVE zodii. Nativii acestora fac lucruri de-a dreptul extraordinare

Leu
Este o zi de succes în care ţi se vor oferi multe motive de bucurie, de veselie, de distracţie. Primul plan vizat de veşti excelente este cel sentimental, deci programează-ţi pentru azi o întâlnire cu persoana iubită sau ieşi undeva, că nici nu ştii de unde sare iepurele şi termini ziua îndrăgostit lulea. Şi la serviciu se pot auzi veşti bune, pentru că reuşitele vin pe bandă rulantă, şi ai un sentiment puternic de succes, de satisfacţie profesională. Toate ar trebui să meargă ca pe roate azi, căci apar suficiente ocazii de a zâmbi, de a sărbători, de a transmite lumii cât de bine s-au rezolvat toate.

Fecioară
Dacă vezi că un proiect început demult nu mai are nimic nou de oferit, ar fi bine să te gândeşti din ce în ce mai serios să-i pui punct decât să-l continui fără rost. De la o vreme, nimic nu mai evoluează, nu mai apare nimic nou, ţi-ai pierdut şi interesul, şi cheful, şi energia, deci nu mai ai nicio tragere de inimă să duci mai departe ceva ce nu se mai urneşte din loc. Te tentează să-i pui punct aici, şi bine faci, pentru că ce ai avut mai bun de câştigat de pe urma acestui plan ţine deja de trecut. Închide capitolul, extrage concluzia finală şi caută-ţi altceva de făcut!

Balanța
Inima ta bate din ce în ce mai tare pentru că se apropie un eveniment care provoacă emoţii intense. Abia aştepţi să se întâmple, dar totodată eşti un pic nesigur, pentru că ţi-e teamă ca nu cumva să faci vreo greşeală. Relaxează-te, bucură-te de trăirile tale de acum, pentru că ele anunţă de fapt ceva cu totul deosebit care îţi poate schimba viaţa! Poate e vorba de o întâlnire care va avea un rol marcant de acum înainte. Poate e o decizie de zile mari de a porni pe o cale complet nouă. În faţa unei astfel de situaţii e şi normal să ai asemenea emoţii!

Scorpion
Se apropie un moment culminant în activitatea profesională, cum ar fi un interviu de angajare, un concurs pentru obţinerea unui job sau a unei funcţii superioare, un examen în urma căruia vei putea trece la un nivel superior în carieră. Deşi ar mai fi ceva timp până la acel mare hop, tu te pregăteşti intens încă de pe acum, pentru că vrei să-ţi iasă toate ca la carte. Orele sau zilele care te despart de acel moment sunt folosite înţelept, pentru a mai acumula ceva informaţie, pentru a învăţa toate detaliile la nivel teoretic astfel încât să laşi o impresie ireproşabilă şi a obţine nota maximă.

CITEȘTE ȘI: Legătura dintre semnul zodiacal și stilul alimentar. Alimentele potrivite fiecărei zodii

Săgetător
Persoana care îţi apare azi în cale are un rol binefăcător pentru tine. Îţi oferă exact informaţia de care aveai nevoie, sfatul util care te scoate din impas sau doar şansa de a ieşi un pic din mediul tău obişnuit şi a uita de toate. Fii deschis la propuneri, invitaţii, discuţii, noi cunoştinţe, pentru că din contactul direct cu alte persoane se vor naşte azi cele mai interesante planuri. Numărul doi are o importanţă cu totul specială, deci tot ce faci în tandem cu altcineva va avea succes şi evoluează pe teren sigur. Nu sta singur, aşadar!

Capricorn
Viaţa de cuplu este fericită, armonioasă, paşnică, exact aşa cum îţi place ţie. Te dedici cu plăcere responsabilităţilor casnice care îţi revin, jucând rolul de părinte perfect, de soţ ireproşabil, de gospodină de nota zece sau de cap e familie demn de apreciere. Evenimentele care au loc azi la voi acasă vă dau tuturor motiv de fericire pentru că sunt rezultatul unirii forţelor tuturor, părinţi şi copii, deopotrivă. Dacă nu ai copii, cine ştie, poate se aude aşa o veste în perspectivă!

Vărsător
Deşi pleci la drum cu ceva rezerve, vei vedea că roadele acestei călătorii vor fi mai bune decât te-ai fi aşteptat. Nici nu bănuieşti câte lucruri bune se vor întâmpla pe parcurs, ce persoane cu rol marcant în planurile tale îţi pot ieşi în cale. E ca şi cum ai trece prin locul potrivit în momentul potrivit pentru a avea parte de o reuşită de proporţii. Dacă vrei o zi de succes, nu sta în casă şi nici nu te mulţumi cu pereţii lumii tale obişnuite, ieşi afară, mergi unde vezi cu ochii, chiar şi în locuri pe unde n-ai mai fost, pentru că surprizele plăcute apar pe parcursul acestor călătorii diverse.

Pești
Adevărul poate reveni la lumină după o luptă întreagă cu minciuna. Poate ai comis o eroare cândva care acum îşi arată efectele nedorite şi trebuie să te grăbeşti, măcar acum, după atâta vreme, să restabileşti ordinea corectă. Dacă altcineva ţi-a înşelat aşteptările, trebuie să i-o spui direct, pentru că nici nu şi-a dat seama că a greşit faţă de tine dar, dacă va afla că te-a supărat. Va face tot posibilul să îndrepte lucrurile. Parcă se face lumină, se reaşează lucrurile pe făgaş normal şi te linişteşti şi tu, pentru că neregulile nu pot dura la nesfârşit: tot se clarifică odată şi-odată situaţia!

sursa: acvaria.com

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro