X

În numele tatălui! Drăgulescu junior îi face concurență celebrului său părinte

Unul împlinește 40 de ani în decembrie, iar celălalt tocmai a făcut 14. Sunt tată și fiu, iar pasiunea pentru gimnastică i-a adus împreună în același concurs, Campionatele Naționale ale României, moment inedit și unic în istoria acestui sport în România.

Este vorba despre cel mai bun gimnast român, Marian Drăgulescu, și de băiatul său, Richard. Puștiul face gimnastică de la 4 și vrea să ajungă mai bun decât părintele său.  ”Pasiunea o am de la tata, e clar! Nu mă așteptam să îl prind concurând la același concurs cu mine, a fost emoționant, m-am simțit foarte bine”, mărturisește Richard.

„Nu m-am gândit niciodată că voi face atât de mult timp gimnastică, astfel încât să particip la aceeași competiție cu Richie, cu băiatul meu. Mă bucur, e ceva inedit și sper ca lucrul acesta să îl motiveze și să îmi calce pe urme”, spune și Marian, cel mai medaliat gimnast român din toate timpurile la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Europene.

CITEȘTE ȘI: Cât de indicate sunt, de fapt, exercițiile CU GREUTAȚI /STUDIU

Băiatul vrea să ajungă campion olimpic

Richie e bun la gimnastică, dar și la școală. A intrat la Liceul Sportiv din Reșița, iar tatăl se mândrește cu rezultatele sale de la învățătură. „Are note mai mari decât le aveam eu la școală. E un copil bun”, recunoaște Marian.

Iar fiul are gânduri mari! Vrea să îl întreacă pe tatăl său la performanțe. Singura medalie care îi lipsește lui Marian din palmares este cea de aur la Olimpiadă, pe care speră să o cucerească la anul. „Hai să o câștigăm amândoi, nu că unul sau altul sau niciunul. Cea mai bună variantă e amândoi”,  e varianta propusă de cel mai medaliat gimnast român din istorie.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro