X

Ce a pierdut Reghecampf! Prodanca arată la 5o de ani și se îmbracă de milioane. La propriu!

La 5o de ani, Anamaria Prodan poate să fie criticată și blamată pentru ce vrea oricine. Că se bagă în orice. Că are gura mare. Orice. Dar când vine vorba de fizic, Prodanca e impecabilă. Arată la fel de bine precum fetele ei.

Însă când vine vorba de apariții, agentul de fotbaliștii are, la propriu, apariții de milioane. De pildă, un Hermes Kelly Crocodile, geantă luată greu pe comandă, cu listă de așteptare, cu care Prodanca s-a prezentat la un interviu costă de la 8o de mii de euro în sus. Bani cu care se poate cumpăra  un apartament cu două camere sau două garsoniere.

Accesoriile – brățări cartier, ceasuri de colecție, ediție limitată – fac și ele, câteva sute de mii de euro, plus inelele, mașina sau chiar hainele. Însă, surpriză. Anamaria nu șine mereu să poarte ceva de firmă.

”Eu nu mă uit niciodată să vâd cât costă ceva, îmi cumpăr ce îmi place, atâta tot. Și nu mă uit neapărat să fie firmă de fițe, nu mă interesează să fiu îmbracă din cap până-n picioare de la nu știu ce brand.

Port orice! Nu contează cât costa! Mult sau puțin! Formă sau nu !Dacă îmi stau bine și mă simt bine în ele, le port. Eu dau valoare hainelor, nu ele mie! Dacă ai atitudine, orice haină prinde viața pe tine.“, a spus Anamaria Prodan pentru sportbull.ro, conștientă că-și atrage mult hate pe tema asta.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro