X

De ce să mănânci un ou pe zi: Reglează nivelul colesterolului și întărește sistemul imunitar

Pentru sănătatea dumneavoastră, consumați un ou pe zi! Cu o mențiune: dacă aveți diabet, valori mari ale colesterolului sau o boală de inimă, limitați-vă la cel mult 5 ouă pe săptămână.

Fie că le preferați fierte, omletă sau ochiuri (dar gătite fără ulei), ouăle sunt cele mai sănătoase și ieftine alimente.

Într-un singur ou avem parte de toate substanțele nutritive esențiale bunei funcționări a organismului: proteine, aminoacizi, vitamine, minerale, acizi grași esențiali. Totul cu doar 70 de calorii!

Vezi mai jos de ce este indicat să mănânci un ou pe zi!

Slăbești mai ușor mâncând ouă în fiecare zi

Ouăle sunt bogate în proteine și grăsimi sănătoase care țin de foame, așa că sunt alimente de bază în orice cură de slăbire. De asemenea, ouăle conțin colină, o substanță care ajută la accelerarea metabolismului, deci la arderea grăsimilor, potrivit csid.ro.

Un ou are aproximativ 70 de calorii, dar este foarte sățios, motiv pentru care este recomandat la micul dejun, alături de legume, cum ar fi o jumătate de ardei gras, o roșie, câteva felii de castravete.

CITEȘTE ȘI: Alimentele care devin NOCIVE dacă sunt încălzite la microunde

Vei avea mai multă energie

Un alt motiv să mănânci un ou pe zi este faptul că acest aliment îți asigură energie pe termen mediu și lung. Datorită vitaminelor și mineralelor pe care le conțin, ouăle sunt alimente excelente de consumat la micul dejun, dar și înainte de un antrenament fizic, pentru că îți conferă energie și rezistență.

Sistemul tău imunitar va fi mai puternic

Nu doar vitamina C din portocale te ajută să ai un sistem imunitar de invidiat. Ouăle conțin niveluri crescute de vitamina A, D, E, la fel de importante pentru sprijinirea imunității.

În plus, conțin seleniu, un mineral cu efect antioxidant și antiinflamator care ajută la întărirea imunității și ameliorarea inflamațiilor. Acizii grași Omega 3 din ouă scad riscul de boli cardiovasculare, artrită, diabet zaharat sau chiar demență.

Ouăle reglează nivelul de colesterol din sânge

Chiar dacă și-a câștigat, pe nedrept, reputația de aliment care crește nivelul de colesterol „rău”, mai ales gălbenușul, lucrurile stau exact pe dos.

Ouăle consumate cu moderație mențin nivelul colesterolului, atât pe al celui „rău” (LDL), cât și pe al celui „bun” (HDL), în limitele normale. Iar „cu moderație” înseamnă un ou pe zi.

Din nou, cu mențiunea că persoanele care au deja valori crescute ale grăsimilor în sânge și cele cu diabet sau boli de inimă diagnosticate trebuie să se limiteze la 5 ouă pe săptămână.

Așadar, nu evita ouăle de teama colesterolului, ci mai degrabă ține-te departe de dulciuri, care sunt greu metabolizate de ficat, organul care produce aproximativ 70% din necesarul zilnic de colesterol.

CITEȘTE ȘI: Motive să consumi zilnic ouă de prepeliță: Protejează ficatul și rinichii, vindecă afecțiunile respiratorii

Și creierul are de câștigat dacă mănânci un ou pe zi

Unele substanțe nutritive din ou joacă un rol important și pentru sănătatea creierului. De exemplu, colina, vitamina B12 și acizii grași Omega 3 sunt nutrienți esențiali pentru funcționarea corectă a proceselor cognitive.

Studiile au arătat că deficitul de vitamina B12 este adesea de vină pentru tulburările de memorie și diverse afecțiuni psihice.

Un ou pe zi, sănătate pentru piele și păr

Nu în ultimul rând, dacă mănânci un ou pe zi, rezultatele se vor vedea pe părul și pe pielea ta. Datorită proteinelor, biotinei, vitaminelor, mineralelor și antioxidanților din ouă, părul tău va fi mai rezistent, mai puțin predispus ruperii, mai strălucitor, iar pielea – mai elastică, luminoasă și mai ferită de riduri.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro