X

HOROSCOP 23 decembrie 2019

Berbec

Ai pus nişte întrebări cu ceva timp în urmă şi nu ai primit răspuns, dar azi au început să apară şi răspunsurile. Nu te grăbi să le interpretezi chiar acum, ascultă-le cu atenţie, cu înţelepciune, cu detaşare şi pune-le apoi undeva în sertarul memoriei. Va veni şi ziua când aceste informaţii primite azi pe diverse căi vor da roade, dar e nevoie de o perioadă de sedimentare, înainte de a descoperi cum le poţi utiliza în avantajul tău. Acum doar stai şi primeşti detaliile, te documentezi, te informezi, afli cele mai secrete taine ale situaţiei care te preocupă. Mulţumeşte cerului că ţi-a oferit aceste lămuriri clare!

Taur

Găseşte-ţi ceva timp, astăzi, şi pentru sufletul tău, ieşind undeva în natură sau măcar într-un loc unde îşi poţi permite să inspiri aer curat şi să vezi cerul de deasupra capului. E ca o reconectare la sursa ta primordială de energie, pe care nu o poţi găsi în mijlocul oraşului, într-un bloc de beton sau între cei patru pereţi de la serviciu. Oricât de obosit ai fi după o zi de lucru, găseşte-ţi timp să ieşi cu copiii la locul lor preferat de joacă sau să umbli fără ţintă câteva minute prin parc. Vei vedea ce efecte fantastice are o astfel de evadare din mediul închis în care ai stat toată ziua. Deschide ferestrele şi încarcă-te de elementele naturii prin toate simţurile!

Gemeni

Ai ajuns într-un punct al planurilor tale în care îţi poţi permite să te apleci asupra celor din jurul tău. Nu mai eşti la fel de preocupat doar de propria persoană, doar de dorinţele tale, ci ai starea necesară de a dărui, de a da sfaturi, de a te pune în slujba celor care au nevoie de tine. Se presupune că tu ai acumulat deja atâta experienţă de viaţă încât eşti în stare să înveţi şi pe alţii, ca atare uiţi azi de tine, de timpul tău, de proiectele tale, şi vezi cum poţi fi de ajutor celor care nu ştiu încotro să meargă. Altruismul acesta te reprezintă de obicei, dar azi îl duci la cote maxime, sacrificându-te complet pe tine doar pentru a le arăta altora o cale.

Rac

Te simţi excelent pe oriunde mergi astăzi, pentru că eşti primit cu braţele deschise de toată lumea. Te bucuri de simpatia prietenilor, de afecţiunea rudelor şi de o primire călduroasă peste tot, pentru că ai pentru toţi o vorbă bună şi o atitudine jovială care face plpcere tuturor. Te poţi aştepta la invitaţii foarte plăcute la o plimbare, la un film, la o distracţie, iar dacă faci vreo vizită, vei fi tratat regeşte, pentru că eşti o prezenţă care animă atmosfera şi bucură pe oricine.

Citește și: Cel mai potrivit ANTRENAMENT, în functie de zodia în care te-ai născut

Leu

Nu reuşeşti să te integrezi în atmosfera pozitivă din jurul tău, de parcă n-ai prea fi în apele tale. Ceilalţi sărbătoresc un eveniment frumos, dar tu nu-ţi găseşti locul printre ei. Poate starea ta fizică nu e la cote maxime sau nu ai jucat un rol concret în succesul cu care se laudă ceilalţi şi prea vrei să te lauzi cu ceva la care nu ai participat aşa cum ar fi trebuit. Dacă ceilalţi te invită să te alături lor, fă-o, pentru că te vei molipsi de bună dispoziţie, ceea ce va deveni motivaţia perfectă pentru a te apuca de ceva nou!

Fecioară

Ai o oarecare tendinţă spre izolare, o ciudată atracţie spre locuri uitate, departe de lume, sau te retragi din iureşul lumii pentru că ai ceva important de studiat şi te închizi de bună voie în casă. Nu eşti uşor de văzut la ochi, preferând singurătatea. Călătoriile sunt şi ele problematice, apar piedici sau modificări de program care te vor ţine sau chema înapoi acasă. Nu eşti într-o pasă prea bună, cuprins deodată de tot felul de complexe, de angoase, de gânduri, fără a avea încredere în tine de aceea respingi total contactul cu lumea.

Balanță

Apare în calea ta exact persoana care te poate fericit, pentru că intervine la timp în planurile tale. Îl vei privi de acum înainte cu maxim respect şi admiraţie, tocmai pentru că a jucat un rol atât de important în cel mai delicat moment. E o bucurie şi pentru el să vadă în ochii tăi atâta recunoştinţă, ceea ce îl motivează să ofere şi mai mult, poate chiar peste puterile sale. Şi tu ai face la fel, pentru că eşti cuprins de o generozitate dusă la extrem.

Scorpion

Nu te crampona de un banal hop, pentru că şi astfel de momente sunt absolut fireşti în procesul în care eşti implicat. Chiar dacă acum nimic nu mai înaintează, vei descoperi că până şi aceste momente de repaus aveau rostul lor, pentru a-ţi mai trage puţin sufletul, pentru a privi lucrurile mai detaşat de pe margine. Permite-ţi acest răgaz binevenit şi bucură-te de linişte, chiar dacă ai fi dorit să ajungi mai repede la anumite rezultate. Proiectul pe care îl dezvolţi tu acum e ca orarul de la şcoală: ai o oră, apoi o pauză, încă o oră, apoi o altă pauză. Acum eşti în pauză, revizuieşte materia şi pregăteşte-te pentru ora următoare!

Citește și: Trăsătura FORTE a fiecărei zodii. Cum să te folosești de atuul tău?

Săgetător

Fii ferm pe poziţie şi fii pregătit să spui cât se poate de sigur pe tine: start! Da, eşti în faţa unui nou început, a unei noi etape din viaţa ta, şi se presupune că ai acumulat până acum experienţa şi cunoştinţele necesare pentru a face o alegere de bun augur. Eşti conştient că sunt şi alţii în preajma ta care aşteaptă această decizie sau care depind de ea, tocmai de aceea nu ai voie să greşeşti, să te îndoieşti, să te răzgândeşti. Ai ales ceva? Perfect, ţine-te de asta şi du-o până la capăt. E doar un început de aventură, nu te aştepta la rezultate imediate, dar important e cum iei startul: încrezător, sigur, informat, dornic de schimbare!

Capricorn

Iubirea te mai face uneori să te şi îndoieşti, dar probabil suspiciunea ta e legată de capacitatea ta de a te face înţeles, de a-ţi exprima corect sentimentele. S-a infiltrat un pitic mic de teamă în inima ta – oare mă iubeşte, oare pot pierde această iubire? – şi preferi să taci decât să spui ceva care să strice. Lasă frica la o parte şi, dacă ai ceva pe suflet, spune cu încredere! Celălalt e acolo ca să te completeze şi să te ajute să scapi de aceste temeri inutile, iar dragostea pe care o are el de oferit poate fi sursa perfectă pentru tine, pentru a te cufunda şi mai serios în relaţia voastră. Da, ai nevoie şi de susţinere şi de dovezi concrete în iubire, dar de data aceasta nu ai motive să le ceri. Iubeşte cu curaj!

Vărsător

E frumos afară? Indiferent de condiţiile meteorologice din colţul tău de lume, ia-ţi inima în dinţi şi ieşi afară. Ai mare nevoie de aer proaspăt, de un petic de cer, oricum ar fi el, de o rază furată de soare (printre nori sau nu), de orice îţi inspiră ţie natură vie, pentru că aceasta e reconectarea cu planeta mamă de care ai nevoie în momente de oboseală. Nu ai avut timp până acum să te plimbi, dar azi ai şi compania potrivită să o faci, şi starea perfectă pentru a trage aer în piept. Ai să te întorci acasă complet revigorat, cu aerul din interior complet împrospătat şi care va schimba întregul tonus!

Pești

Stai şi cântăreşti la rece o situaţie şi ajungi la o singură concluzie: să-i pui punct aici. Consideri că nu merită să mergi mai departe, nici să tot cari după tine la nesfârşit o stare de lucruri care nu mai aduce nimic nou, ca atare pregăteşte-te să spui stop acum. De mâine te vei putea detaşa de toate, dar acum dedică-te unui bilanţ final care să te ajute să tragi linie: a fost bine, a fost rău? Acum poţi spune mai clar pe ce nivel ai ajuns şi apoi să închizi definitiv acel capitol, gata să te apuci de altceva.

sursa: acvaria.com

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro