X

Jonglerii de nuntă! Un fotbalist a înlocuit dansul mirilor cu un număr de virtuozitate cu mingea

Alin Manea, mijlocașul lui FC Buzău, a profitat de pauza competițională și a făcut pasul cel mare. Alin și soția sa, Iulia, sunt împreună de un car de ani.

„De la 17 ani suntem împreună și a venit momentul să facem și pasul cel mare. Soția mea este cea care m-a ajutat și m-a susținut de la început. Cred că dacă nu era ea nu aș fi ajuns până aici”, spune jucătorul Buzăului.

Alin și Iulia s-au cununat la Craiova și au făcut și nuntă, dar au avut emoții că evenimentul nu se va ține. „A fost o nuntă cu 250 de persoane. Am stabilit nunta acum 2 ani și am avut emoții că nu v-a avea loc.”, mărturisește fotbalistul.

CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’

Alin n-a lăsat mingea nici la propria-i nuntă, scrie sportbull.ro. A pus la cale un moment inedit care a făcut deliciul invitaților. Îmbrăcat la patru ace, ginerică a făcut spectacol pe ring nu la dansul mirilor, ci jonglând cu balonul.

În liga secundă, campionatul va începe pe 6 august. Până atunci, băieții lui Pustai trag tare! Încă nu au uitat că sezonul trecut au ratat intrarea în play-off la mustață!

„Ne pare rău, dar trebuie să mergem mai departe și să facem o treabă bună. În noul sezon îmi doresc să facem treabă cât mai bună, echipa să câștige cât mai multe meciuri și să fim acolo sus. Sper să începem bine și să terminăm la fel.”, spune Alin Manea.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro