X

Problemele de vedere, semne ale unor afectiuni grave. Ce înseamnă când vezi dublu sau în ceață

Daca ti s-a intamplat sa vezi dublu, sa ti se puna o ceata pe ochi sau vederea sa ti se tulbure din cauza unor puncte sau linii luminoase nu inseamna intotdeauna ca ai o problema oculara. In multe cazuri, tulburarile de vedere anunta unele boli interne sau unele complicatii ale unor afectiuni cronice.

Iata bolile semnalate prin tulburari de vedere:

1. Cataracta

Este o boala care apare in special la persoanele de varsta a treia si se manifesta prin vedere incetosata si prin dublarea imaginii.

2. Glaucomul

Poate aparea treptat sau brusc, in cazul glaucomului cu unghi inchis, de aceea, daca vederea scade dintr-o data, este insotita de varsaturi si dureri de cap, trebuie sa mergi de urgenta la medic, recomandă doctorulzilei.ro.

CITEȘTE ȘI: Vitamina care asigură o vedere bună şi te păzeşte de numeroase probleme. Primele semne că să îţi lipseşte din organism

3. Dezlipirea de retina

Este o afectiune care nu doare si apare in special la barbati, dupa varsta de 40 de ani. Are drept simptom perceptia unui val in campul vizual.

4. Tumorile cerebrale

Tumorile pe creier pot avea ca simptom tulburarile de vedere (incetosare, „luminite”, pierdere temporara a vederii) dar numai asociate cu varsaturi, cu dificultati la mers sau in vorbire

5. Accident vascular cerebral

In cazul atacului cerebral, vederea dubla si scaderea acuitatii vizuale sau chiar pierderea brusca a vederii sunt insotite de o paleta intreaga de alte simptome, de la tulburari ale altor simturi (auz, gust), confuzie, ameteala, pana la amorteala a membrelor sau chiar dificultati de deplasare.

6. Migrena

Durerile de cap puternice, doar pe o anumita parte, poate fi insotita de puncte luminoase si de puncte negre, de linii, de vedere distorsionata.

7. Hipertensiunea arteriala

Pe langa manifestari ca dureri de cap, ameteli, poate fi insotita si de aparitia de puncte luminoase sau negre in campul vizual.
Explicatia este ca presiunea mare a sangelui in vasele de sange care iriga ochii duce la deteriorarea acestora. Acuitatea vizuala scade atunci cand hipertensiunea afecteaza vasele de sange din retina, zona din spatele ochiului unde are loc focalizarea imaginilor. Afectiunea poarta numele de retinopatie hipertensiva.

8. Hipotensiune arteriala

Atunci cand tulburarile de vedere apar din senin, fiind insotite de ameteli, de lesin sau de greata, este posibil sa fie cauzate de scaderea tensiunii arteriale.

9. Diabetul zaharat

Este o boala care se complica, in timp, prin deteriorarea vaselor sangvine din intregul corp. Cele mai vizate sunt venele de la nivelul picioarelor (una dintre complicatiile acestei boli se numeste „piciorul diabetic”) si vasele sangvine mici care iriga retina – retinopatia diabetica, care se manifesta prin vederea incetosata.

Din pacate, aceasta complicatie a diabetului, odata instalata, nu mai poate fi combatuta. Singurele masuri posibile sunt incetinirea evolutiei afectiunii prin mentinerea glicemiei in limitele normale si prin purtarea ochelarilor de vedere potriviti.

10. Hipertiroidismul si boala Basedow Graves

Atunci cand tiroida elibereaza in corp prea multi hormoni tiroidieni, poate fi afectata vederea. De altfel, una din 20 de persoane cu hipertiroidism prezinta, printre cele mai evidente simptome, ochii proeminenti.

Aceasta nu este insa doar o problema estetica, deplasarea globilor oculari fiind insotita in cele mai multe cazuri de inflamarea tesuturilor oculare si de vedere distorsionata, dublata sau incetosata. in timp, boala tiroidiana poate duce chiar la pierderea treptata a vederii.

11. Anxietatea

Persoanele cu tulburari anxioase pot prezenta vedere neclara, pierderea vederii periferice (ca si cum s-ar uita printr-un tunel) sau pot chiar sa aiba halucinatii vizuale. Explicatia este ca episoadele de anxietate determina o crestere excesiva a nivelului hormonului de stres adrenalina in organism.

Acesta poate determina o presiune intraoculara peste limitele normale, ceea ce duce la vedere incetosata. De asemenea, determina si hiperexcitabilitate, ceea ce ne poate face sa vedem la propriu pericole acolo unde nu exista.

Avand in vedere multitudinea de boli sistemice care pot afecta vederea, este recomandat controlul oftalmologic complet periodic (la intervalul stabilit de medic, in functie de tipul afectiunii sistemice si de gradul de afectare oculara). Cu cat sunt descoperite mai devreme aceste complicatii oculare, cu atat mai mari sunt sansele de recuperare sau de pastrare a acuitatii vizuale existente.

Totodata, trebuie sa te prezinti de urgenta la doctor daca, brusc, suferi de junghiuri puternice in zona tamplelor, cu senzatie de voma si ameteala.

CITEȘTE ȘI: TOP 10 obiceiuri prin care îţi strici singur vederea

Alte cauze ale tuburarilor de vedere

Este important de stiut ca tulburarile de vedere mai pot aparea si din cauza oboselii cronice, daca te afli sub tratament medicamentos sau daca treci printr-o perioada stresanta, la serviciu sau acasa. In astfel de cazuri, tulburarile trec de la sine, daca recurgi la plimbari in aer liber, la odihna, cel putin opt ore pe noapte si la o alimentatie sanatoasa.

Si calculatorul tulbura vederea. Studiile arata ca peste 80% dintre cei care petrec cel putin doua ore, zilnic, in fata monitorului, acuza anumite simptome. Daca esti una dintre persoanele care utilizeaza intens calculatorul, este indicat sa iei o pauza de privit in monitor.

Astfel, o data la circa zece minute, ridica-ti ochii si muta-ti privirea asupra unui obiect aflat la cinci-sase metri in fata ta, cel putin zece secunde. Totodata, este indicat sa ai un monitor curat si sa folosesti un ecran protector sau ochelari de protectie.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro