X

Regele Mihai avea o prăjitură preferată. Cum se numeşte şi care e reţeta

Regele Mihai a avut o prăjitură preferată. Principesa Margareta a dezvăluit, în urmă cu mai mulţi ani acest lucru.

„Tatăl meu a avut, de-a lungul anilor, câteva feluri de mâncare pe care le-a păstrat printre favoritele lui. Una dintre reţetele lui preferate este New York Cheesecake. Reţeta are o poveste a ei”, declara Principesa Margareta pentru lumearetetelor.ro cu prilejul turneului de promovare a cărții sale „Carte regală de bucate”.

CITEȘTE ȘI:Cum poți opri îmbătrânirea cu un… DESERT

„În primul an la Universitatea din Edinburgh, câțiva studenți am fost invitați la prânz de profesorul nostru principal, numit tutor. Profesorul era un american și a considerat firesc să ne familiarizeze cu rețetele țării lui. La desert, am gustat prima dată New York Cheesecake. La
prima vedere, nu mi s-a părut mare lucru. Am privit prăjitura cu suspiciune, dar, gustând-o, mi-am dat seama că era unul din cele mai bune feluri mâncate vreodata. Când m-am întors la Versoix, în prima vacanță de studentă, am încercat să prepar prajitura acasă, folosind sfaturile
celor de la restaurantul din Edinburgh. I-am oferit tatei o felie, rugându-l să-mi spună dacă e bună sau nu. Regele a făcut o mare descoperire culinară: i-a placut atât de mult prăjitura, încât a trebuit să i-o gătesc mereu și mereu, în acea vacanță”, a relatat Principesa Margareta.

CITEȘTE ȘI:Consumul zilnic de nuci previne ACEASTĂ boală necruțătoare!

Ingredientele reţetei:

Blatul: 300 g biscuiţi digestivi sfărâmaţi mărunt, 50 g zahăr tos, 90 g unt topit, 1 linguriţă scorţişoară (opţional).

Umplutura: 1 plic gelatină fără aromă, 60 ml apă rece, 450 g brânza cremoasă, marca Philadelphia, 125 g zahăr, 1 praf sare, 200 g smântână grasă, 200 g smântână dulce, pentru frişcă

Toppingul de afine: 200 g afine (sau zmeură, căpşuni, piersici ori alte fructe), 2 linguri apă, 100 g zahăr tos.

Mod de preparare:

Blatul:
Biscuiții se fărâmițează la blender, sau cu un sucitor într-o pungă. Se pun într-un vas biscuiții, zahărul și untul topit amestecând până se omogenizează compoziția.

Într-o forma de tort, se pune hârtie pergament și se așează blatul. Se acoperă cu folie și se dă la rece.

Crema:
Se dizolvă gelatină în apă rece. Se amestecă bine brânza Philadelphia cu un tel (sau mixer) până devine o cremă moale. Se amestecă ușor gelatina, zahărul, sarea și crema devine moale și pufoasă. În vasul de mixer se bate frișcă, apoi se puse smântână grasă și se toarnă ușor totul
peste crema de brânză. Se pune și vanilie. Se toarnă peste blat și se uniformizează, apoi se dă la rece pentru 4 ore. Putem lăsa și peste noapte.

Sosul (toppingul de afine):
Într-o tigaie la foc mediu, se pun afinele împreună cu apa și zahărul și se lasă până se zdrobesc afinele și se topeşte zahărul. Când amestecul a început să fiarbă, se învârte ușor tigaia și se distribuie uniform sosul. Se oprește focul când sosul este închegat. Se strecoară siropul într-un vas micuț și se lasă la rece. Se adaugă restul de afine. Se pune la rece.

Se mută prăjitura pe platoul de servire, dacă s-a pus hârtie se face foarte ușor și se serveşte cu sosul de afine deasupra.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro