Emanuel Macron, în atenția lumii: Gestul agresiv pe care soția i l-a aplicat. Imagini filmate de către agenţia de presă americană The Associated Press (AP) care surprind un gest al lui Brigitte Macron faţă de preşedintele francez Emmanuel Macron la deschiderea uşii avionului cu care cuplul prezidenţial francez a ajuns în Vietnam, duminică, la începutul unui turneu în Asia de Sud-Est, au inflamat reţele de socializare, iar Palatul Élysée dezminte luni că l-a pălmuit şi afirmă că este vorba despre „un moment de complicitate”, relatează AFP.
Imaginile au fost filmate duminică seara de AP pe aeroportul din Hanoi.
Emanuel Macron, în atenția lumii
Ele surprind uşa avionului deschizându-se şi apariţia siluetei lui Emmanuel Macron, încă în interiorul avionului.
În acel moment apar braţele soţiei preşedintelui francez, care nu se vede în imagini, şi ambele mâini către faţa preşedintelui, în ceea ce pare o lovitură uşoară. Şeful statului francez pare surprins, dar se întoarce rapid şi salută către exterior.
Cuplul prezidenţial coboară pe scară, iar Emmanuel Macron îi întinde mâna soţiei sale, ca de obicei, însă ea nu îl prinde de mână şi se ţine de balustrada scării.
Imaginile au circulat intens în noaptea de duminică spre luni, mai ales pe mai multe conturi ostile lui Emmanuel Macron.
„C’était un moment où le président et son épouse décompressaient une ultime fois avant le début du voyage en chahutant. C’est un moment de complicité” indique l’entourage d’E.Macron suite à de nombreux commentaires sur les réseaux sociaux. Après avoir démenti, dans un premier… pic.twitter.com/diFhy5nFxN
— Léopold Audebert (@LeopoldAudebert) May 26, 2025
Palatul Élysée a dezminţit mai întâi veridicitatea imaginilor, după care acestea au fost autentificate.
Un purtător de cuvânt al preşedintelui a vorbit apoi despre o banală ”ciorovăială” de cuplu, relatează stiripesurse.ro.
”Era un moment în care preşedintele şi soţia sa decomensau ultima oară înaintea începerii vizitei, apostrofând-se”, a declarat luni o sursă din anturajul lui Emmanuel Macron unor jurnalişti care urmăresc turneul.
🔴 À Hanoï, une séquence entre Emmanuel et Brigitte Macron à la sortie de l’avion fait le buzz : chamaillerie, geste complice ou coup au visage ? L’Élysée évoque un „moment de détente” avant la tournée en Asie#ApollineMatin pic.twitter.com/WVeJ1x6pPD
— RMC (@RMCInfo) May 26, 2025
”Este un moment de complicitate. De-ajuns cât să le dea apă la moară complotiştilor”, a adăugat această sursă, care atribuie comentariile negative în primul rând sferelor ruseşti.
CITEȘTE ȘI: Decizia pe care Regele Charles a luat-o cu privire la tratamentul pentru cancer: Ce a refuzat acesta să facă
Preşedintele francez Emmanuel începe la Hanoi un turneu de aproape o săptămână în Asia de Sud-Est, în Vietnam, Indonezia şi Singaopre.
Comentarii:









