SANATATE

Un medic român dă detalii şocante despre efectele coronavirusului. Soluţia salvatoare poate fi o banală tranfuzie de sânge

unc.edu

Un medic român explică ce au constatat colegii anestezişti care tratează cazurile grave de Covid-19, de ce este de mai mare ajutor un medicament antiviral şi cum o banală transfuzie cu sânge poate salva viaţa pacientului.

Aurel Furtună, medic pneumolog în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, a explicat într-o postare pe Facebook ce se întâmplă în organismul unui pacient infectat cu noul coronavirus, cum se ajunge la formele grave ale bolii şi cum transfuziile ar putea fi soluţia salvatoare.

„Două treimi din cei care ajung la intubaţie nu pot fi salvaţi“

A ajuns la aceste concluzii în urma analizei datelor făcute publice de colegii anestezişti care au tratat astfel de cazuri şi care au constatat că „două treimi din cei care ajung la intubaţie nu pot fi salvaţi“.

CITEȘTE ȘI: Avertismentul medicilor germani: Mănușile pot crește riscul infecției cu COVID-19

Hemoglobina transportă virusul, in loc de oxigen

„Anestezistii care intubau cazurile grave şi severe ale bolnavilor de Covid-19 şi-au dat seama că această infecţie virală nu se încadreaza în nici un tipar clinic de pneumonie virală, în nici un tipar de ventilaţie mecanică asistată. Că administrarea de volume crescânde şi în conditii hiperbare de oxigen sunt inutile. Şi că 2/3 din cei care ajung la intubaţie nu pot fi salvaţi.

Că administrarea de ser hiperimun specific şi chiar nespecific, chiar transfuziile de sânge izo-grup, izo-Rh, pot fi cel mai adesea, solutia salvatoare. Că Hidroxiclorochina este eficientă doar în prima fază a bolii, apoi este total ineficientă.

Că numai administrarea de Remdesivir mai poate ajuta bolnavul alături de cortizon în doze onorabile, dar în faze avansate şi acestea sunt ineficiente. Şi că singurul cărăuş de oxigen din organism, Hemoglobina, este foarte grav afectat. Si că în loc să transporte oxigen, transportă virus Covid-19 către toate celulele şi ţesuturile organismului“, a notat medicul slătinean Aurel Furtună în debutul explicaţiilor sale.

„Singurul cărăuş de oxigen din organism, Hemoglobina, este foarte grav afectat“

Medicul detaliază cum, din cauza afectării „cărăuşului de oxigen“ din organism, încet-încet organele şi ţesuturile sunt distruse, numind SARS Cov-2 „Ucigaşul perfect“.

„SARS Cov-2 este ucigaşul perfect. Creat fie de un geniu al răului, fie chiar de Creator. Pentru că până la un moment dat, aparatul respirator este indemn, diafragmul şi muşchii intercostali şi abdominali, ce asigură ventilaţia naturală sunt indemne, altceva producând dezastrul şi moartea. Ei bine, s-a aflat că virusul nu poate fi găsit în plasma bolnavului (viremie), fiind ascuns chiar în interiorul eritrocitelor, unde acesta înlocuieşte molecula de fier din nucleul porfirinic al Hemoglobinei.

Că sideremia, hemosiderina şi transferina sunt (factorii de utilizare si eficienta al molecule ferice) anormal de crescute, însa ineficiente de vreme ce fierul nu este acolo unde trebuie, în Hemoglobină. Locul fierului este luat de virus care duce moartea în pulmoni (nu oxigen salvator) şi în toate organele corpului.

Este ca şi cum cala unei corăbii ce trebuie să transporte nişte oşteni salvatori conţine de fapt nişte ucigaşi tăcuţi“, a explicat medicul.

Dezastrul contină, se definitivează tabloul.

„Într-un târziu, sistemul imun al organismului intervine intempestiv şi definitivează dezastrul, dar peste tot, în toate organele şi sistemele. Acum se pune problema: va fi un vaccin specific eficient sau va fi inutil?“, se întreabă medicul, explicând şi care pare a fi soluţia.

CITEȘTE ȘI: Experimentul care arată cum infecția cu COVID-19 poate fi răspândită printr-o simplă conversație/ VIDEO

Transfuzia de sange salvatoare

„Cu siguranţă un medicament antiviral nou va fi mult mai eficient decât un vaccin, pentru început. Până atunci, serul specific antiviral şi/sau o banală transfuzie de sânge sunt salvatoare. Pentru că aduc eritrocite noi care conţin Hemoglobină fără virus, aptă pentru transportul oxigenului de la membrana alveolo-capilară spre ţesuturi şi organe“, mai spune medicul, care încheie amintind şi de o altă componentă, anume sistemul antigenic HLA al organismului.

„Se mai pune şi o problemă individuală de noroc: sistemul antigenic HLA al organismului.Pentru că sunt grupe susceptibile în a face o boală inaparentă, dar şi grupe la care evoluţia este spre dezastru. Cum spunea dr. Fauci, consilierul lui Trump: “va trebui să ne obişnuim să traim cu acest virus pentru multă vreme de aici înainte”.

N.B. Foarte multe dintre aceste date au fost furnizate de un eminent hematolog, D-na Dr. Andreescu de la Spitalul Colentina“, şi-a încheiat medicul postarea.

Comentarii: