SANATATE

Semnele de alarmă pe care ți le dă un organism stresat în exces

thehealthy.com

Organismul uman traduce în boală situațiile care ”nu îi sunt pe plac”. Semnele nu întârzie să apară și nu trebuie deloc ignorate.

Corpul te anunță prin aceste simptome. Care sunt efectele stresului asupra organismului și ce să alegi ca să elimini efectele negative?Cronicizarea patologiei medicale denumită în zilele noastre stres are o sumedenie de efecte negative asupra organismului uman.

De la momentul în care uităm ce am făcut cu ochelarii sau dacă am închis gazul sunt doar câțiva pași până la efectul dramatic, imediat şi ireversibil asupra minţii şi corpului nostru. Stresul ne pune sănătatea în pericol, cauzând varii afecţiuni, de la îmbătrânire precoce la afecţiuni cardiace grave.

Stresul este generat de presiunea responsabilităţilor zilnice, potrivit doctorulzilei.ro, evenimentele negative din viaţa noastră (un divorţ, o pierdere, moartea cuiva drag), boli fizice, dar și buletine de știri, informații negative venite din toate părțile, nesiguranța pe care o experimentăm cu toții astăzi, dezastre naturale, cazuri de atacuri violente sau orice altă traumă psihologică.

CITEȘTE ȘI: După perioada de izolare, e important să ieşi în natură: Ajută de la reducerea stresului, până la îmbunătățirea circulației sângelui

Durerile de cap, durerile musculare și un sistem imunitar slăbit

„Durerile de cap, excesul de acnee, durerile musculare și un sistem imunitar slăbit sunt primele semne care apar atunci când organismul uman este suprasolicitat. În plus, ușor ușor vor apărea constipația sau diareea, afecțiunile cardiovasculare, fluctuațiile de greutate, diabetul și scăderea libidoului!”, explică dr. Cornel Brotac, Medic Specialist Recuperare, Medicină Fizică Balneologie (RMFB), specialist în ozonoterapie, prolozone, medicină alternativă și antiaging.

Singurul mod de a întări organismul în această luptă cu nemilosul „virus” este întărirea lui 360 de grade. Ceea ce înseamnă că un program care se ocupă atât de minte, corp și spirit este fix ceea ce se impune în această situație. „Boala fizică este strigătul de ajutor al sufletului”, spune specialistul care recomandă tuturor celor care se simt depășiți de situație să ia atitudine. Motiv pentru care recomandă o serie întregi de terapii care pot ajuta pe oricine să lupte împotriva stresului.

„Ozonoterapia, prolozon, ședințele de kinetoterapie, dar și suportul psihologic sunt primele terapii pe care le recomand pacienților mei. Consider că toate, dezvoltate împreună, pot ajunge la rezultatele scontate. În plus, nu uităm de nutriție, un plan nutritiv complet și corect „construit” reprezintă temelia în starea de sănătate a organismului nostru”, conchide medicul Cornel Brotac.

CITEȘTE ȘI: Indicaţii vitale date de medici: Cum să controlezi stresul şi hipertensiunea cauzată de acesta

Vitamina D, pion principal în lupta împotriva stresului

Verifică nivelul de vitamină D pentru că valoarea ei are strânsă legătură cu nivelul de stres al organismului tău.

„Recent, am demarat un sondaj în rândul pacienților mei, din diferite categorii sociale, de la venituri medii la cele peste medii, pentru a stabili cauzele deficienței de Vitamina D, problemă medicală tot mai des întâlnită în rândul tuturor.

Acest studiu, mi-a demonstrat că nu expunerea la soare joacă rolul principal, așa cum se credea, ci factorii de stres. Practic, cu cât nivelul social este mai ridicat, cu atât crește și nivelul de stres și bolile aferente, de la anxietate, depresie până la boli cardiovasculare sau chiar la nivelul membrelor. Femeile sunt cele mai expuse la astfel de diagnostice.

Să nu uităm că stările psiho-emoționale, în cazul femeilor, oscilează mai mult decât în cazul bărbaților. De aici, și cazurile tot mai des diagnosticate cu depresie, boli oncologice sau dureri osoase. Șocurile emoționale duc și la probleme ale oaselor, da! Spre exemplu, dureri ale coloanei, genunchilor sau cervicale au, de fapt, la bază, o problema de natură psiho-emoțională nerezolvată, care culminează cu diagnostice grave.”, conchide specialistul.

Comentarii: