LIFESTYLE

Simona Halep știe când se va retrage! Anunțul făcut la fix un an de când a câștigat Wimbledon-ul

Ei bine, s-a tot vorbit că Simona Halep stă mai mult cu gândul la măritiș și iubit decât la tenis, că face nuntă și se apucă de făcut copii și că a câștigat ce voia să câștige și de acum vine retragerea.

Și zvonurile nu erau departe de adevăr, însă a venit pandemia. Și după această perioadă lungă de inactivitate, lipsa marilor confruntări și a adrenalinei au făcut pe campioană să își seteze clar opțiunile pentru o bună bucată de timp. Chiar dacă s-a bucurat de statul degeaba și de compania iubitului ei Toni Iuruc, Simona știe ce vrea acum.

„După perioada asta mi-am dat seama că locul meu e pe teren, vreau să joc în continuare tenis. Odată cu pandemia asta am realizat că locul meu e pe teren și asta mă face să trăiesc cu adevărat. Vreau să mă bucur de faptul că pot juca încă la un nivel înalt, așa că următorii 4-5 ani vreau să joc tenis”, a spus Halep, într-un interviu pentru site-ul treizecizero.ro.

CITEȘTE ȘI: Legea BACȘIȘULUI în lume: reguli, procente și unde nu trebuie să-l dai

Vrea să adopte ”modelul Serena”

Au fost jucătoare care la un moment dat s-au retras din circuit pentru a deveni mame, apoi s-au reîntors în arenă. Iar ultimul exemplu este Serena Williams, povestea derulându-se practic sub privirile Simonei, care nu exclude nici ea această variantă.

„Apoi, după tenis, îmi doresc să-mi întemeiez o familie, o familie înseamnă că vreau să am un copilaș. Aș vrea să mă dedic în totalitate copilului, astfel încât să-i ofer o educație pe care eu am primit-o de la părinții mei, să-i fiu un sprijin.

După asta, mi-aș dori să mă întorc la tenis – dar îmi e greu să spun ce mi-aș dori să fac. Îmi doresc să mă dezvolt și spre alte părți, nu doar în sport. Dar, poate, o să mă implic cu fundația mea, o să ajut alți copii sau o să îi îndrum spre tenis. Ceva concret nu am. Acum vreau doar să joc tenis și apoi o să văd ce se întâmplă, de la an la an”., a recunoscut Simona pentru treizecizero.ro.

 

 

Comentarii: