LIFESTYLE

Are o voce inconfundabilă și e la mare căutare, dar viața a fost dură cu Nico! Drumul spre glorie a trecut pe la rafinărie și prin schimburi de tură

sursa: vip 24

Când avea doar 19 ani, tânăra Nicoleta aflase deja că pentru unii viața nu are nimic pus în vitrină sau de luat de-a gata. Era muncitoare la rafinăria Teleajen și făcea schimburi de ture ca să poată să ajungă la program și în restaurantul în care cânta pentru un ban în plus.

Tatăl s-a stins când Nico abia devenise majoră și familia avea dificultăți în a se descurca cu banii. Gravidă în 4 luni cu fiica ei, cântăreața nu s-a gândit însă prea mult și s-a apucat de muncă. A rezistat aproape 4 ani și ca operator chimist, și ca artistă la restaurant.

Citește și: Cum îţi dai seama că ţi-ai găsit jumătatea: Indiciile de care trebuie să ţii cont

Debut la… 33 de ani!

Grija zilei de mâine, copilul, familia, apoi divorțul au făcut ca viața cântăreței să fie mereu plină și să nu aibă timp să se gândească ”ce-ar fi dacă…?”… Doar că soarta are propriul mod de a opera, așa că pe la restaurantul din Ploiești unde Nico avea program artistic au trecut persoane potrivite atunci când vedeta de astăzi, care  fusese copil premiat la Cântarea României și pasionat de muzică, nu mai credea într-o poveste frumoasă.

Apoi Nico i-a cunoscut pe Cabron și pe Shobby. Actualul ei soț a compus o melodie cu Cabron și atunci s-au gândit că poate ar fi bine să meargă cu ea la casele de discuri. Primele încercări s-au soldat cu eșec și dezamăgire. I se spunea că ”e prea bătrână” la 33 de ani! Însă cineva a riscat, iar melodia ”Nu pot să mai suport” a devenit un hit ascultat chiar și acum.

Astăzi, Nicoleta Matei este o vedetă în toată regula. A reușit să termine liceul abandonat ca să muncească și a absolvit chiar și facultatea. Dar deși este una dintre cele mai apreciate voci ale României, îi place să creadă că a rămas cu picioarele pe pământ.

”Îmi place să umblu prin curtea mea în pijamale, să dau cu mătura în fața casei, să ies la poartă…”, spunea cântăreața în revista Tango. Adică îi place să păstreze obiceiurile pe care le avea când erau, totuși, săraci. Pentru că chiar ea recunoaște că da, au fost. Erau zile în care îi explica fetiței ei că aceia sunt banii și cu ei trebuie să trăiască o lună, și nu e loc de răsfăț, iar fata încă de mică a înțeles cum stau lucrurile.

Comentarii: