LIFESTYLE

Atenția, regină la volan! Cum a fost fotografiată Elisabeta a II-a a Marii Britanii, poza care face senzație

În vârstă de 95 de ani, suverana Marii Britanii a fost sfătuită de medici să o lase mai ușor cu îndatoririle regale și să ia o pauză, să se odihnească.

Elisabeta a II-a și-a anulat astfel toate vizitele oficiale pentru următoarele două săptămâni. Dar și-a surprins supușii, după ce a fost fotografiată luni în timp ce-și conducea singură una dintre mașini.

În fotografiile publicate, luni, în The Sun, Regina e la volanul unui Jaguar verde, purtând ochelari de soare şi o eşarfă pe cap.

CITEȘTE ȘI: The Telegraph: ”Ultimul loc neatins din Europa” se află în România

Și-a anulat toate vizitele

Cum medicii i-au atras atenția că starea sa de sănătate nu e chiar cea mai bună, Regina a fost nevoită să renunţe la orice deplasare oficială timp de două săptămâni. Cel puțin. Iar sarcinile ei s-au redus la audienţe în videoconferinţă, a precizat Palatul.

Ultima apariţie în public a fost joi, când Elisabeta a acordat Medalia de Aur pentru Poezie scriitorului britanic David Constantine. Într-un videoclip de 24 de secunde, suverana apare zâmbitoare, discutând virtual cu poetul.

Regina a renunţat să participe la conferinţa ONU despre climă, COP 26, care are loc timp de două săptămâni la Glasgow. De asemenea, și-a anulat şi participarea la Remembrance Day („Ziua amintirii”) din 13 noiembrie, atunci când este ziua comemorării armistiţiului ce a pus capăt Primului Război Mondial, atunci când sunt omagiaţi soldaţii britanici.

 

 

 

 

Comentarii: