NUTRITIE SANATATE

ATENŢIE la ceaiuri! Situaţiile în care te pot îmbolnăvi

Ceaiurile sunt unele dintre cele mai folosite remedii naturiste, însă există situaţii în care-ți pot face mai mult rău dacă suferi de anumite boli, dacă nu le bei la momentul potrivit sau prea fierbinți.

În ciuda faptului că este indicat să consumăm des ceai, există situații în care ceaiul te poate îmbolnăvi, potrivit clicksanatate.ro. Este vorba fie despre tipul de ceai băut care ar putea afecta negativ organismul sau unele părți ale acestuia fie de felul în care este băut ceaiul.

Așadar, iată cum te poate îmbolnăvi ceaiul:

Ceaiul verde

Poate să acționeze negativ asupra întregului organism, dacă este consumat fie prea concentrat fie în exces. Mai precis, din cauza faptului că este un foarte bun antioxidant, ceaiul verde ar putea să provoace scăderi bruște ale glicemiei. Acest lucru va cauza un consum ridicat de alimente dulci care va întreține astfel dezechilivrul din organism. otodata, ceaiul verde poate să cauzeze insomnie pe termen lung dacă este consumat seară.

CITEȘTE ȘI: Secretul ceaiului care vine din India: Alungă depresia și te ajută să slăbești

Ceaiul fierbinte

Dacă bei ceaiul mult prea fierbinte, esofagul tău poate fi afectat, iritat și totodată dacă îl bei foarte recepot apărea aceleași efecte.

– Se pare că ceaiul negru nu trebuie combinat niciodată cu lapte, deși acesta este un obicei destul de des întâlnit. Astfel, în urmă unor recente studii, s-a ajuns la concluzia că anumiți compuși din ceaiul negru intră în reacție cu proteinele din lapte iar acest lucru duce la afecțiuni asupra stomacului și ale tractului digestiv.

Ceaiuri care te îmbolnăvesc

Excesul de ceai verde îţi provoacă insomnii

O cană de ceai verde conţine 40 de mg de cofeină. De aceea, dacă bei mai mult două-trei căni pe zi, poţi avea parte de surprize neplăcute. Insomnia, tremuratul mâinilor sau stările de nervozitate excesivă pot fi rezulatul numărului pierdut de căni de ceai verde pe care le-ai băut.

Mai poate agrava simptomele sindromului premenstrual. Mai mult, dacă suferi de hipertensiune arterială, ulcer sau gastrită, este bine să-l eviţi.

Carii, din cauza ceaiului de măceşe

Din cauza unor substanţe care se găsesc în sâmburi, ceaiul preparat din fructe uscate de măceşe poate fi dăunător.

În cazul în care te-ai apucat de o cură cu un astfel de ceai şi ai insomnii, ameţeli sau stări de greaţă, treci la o altă combinaţie de plante. Totodată, consumat în exces (mai mult de trei căni pe zi), ceaiul de măceşe poate afecta smalţul dinţilor.

Nu pune lapte în ceai!

Dacă ai obiceiul să bei ceai negru, în care adaugi lapte, află că nu este sănătos. O echipă de cercetători de la Spitalul Berlin Charite, din Germania, a descoperit că proteinele din lapte, în combinaţie cu anumiţi compuşi ai ceaiului negru, reduc efectele benefice. Aşadar, ceaiul nu va mai fi util.

CITEȘTE ȘI: Ai probleme cu glicemia? Acesta e ceaiul care rezolvă totul

Seara, fără ceai diuretic

Înainte cu câteva ore de a merge la culcare, sunt de evitat ceaiurile care au proprietăți diuretice. Este vorba despre ceaiul de coada-șoricelului, cozi de cireșe, merișor. Așadar, ai grijă să nu bei ceaiuri din aceste plante seara.

Un alt tip de infuzie care nu este indicat seara este cel negru, având un conţinut ridicat de cofeină. Băut înainte de culcare, ar putea să-ți dea o stare de agitație și de neliniște. De aceea, este mult mai potrivit pentru prima parte a zilei. O ceașcă de ceai neagru conține în jur de 60 de miligrame de cofeină.

Comentarii: