Corpul nostru reacționează la durerea altora: Oamenii de știință explică de ce. Mulți spectatori se încordau, se retrăgeau sau făceau grimase când vedeau scene violente în filme. Până de curând, știința nu putea explica această reacție. Un nou studiu arată că, în aceste momente, pe lângă analizarea imaginilor care ne trec prin fața ochilor, creierul uman activează zone care ne permit să percepem senzații legate de atingere, relatează revista Nature.
Vedeți durerea altcuiva?
Nicholas Hedger, neuroștiințific la Universitatea din Reading, Anglia, este autorul principal al studiului. Împreună cu echipa sa, el a demonstrat că informațiile vizuale sunt suficiente pentru a stimula zonele creierului implicate în procesarea atingerii fizice.
„Când vedem pe cineva care este gâdilat sau rănit, zonele creierului care procesează atingerea sunt activate în modele corespunzătoare părții corespunzătoare a corpului. Creierul nostru proiectează ceea ce vedem pe propriul nostru corp, „simulând” o senzație tactilă, chiar dacă nu ni s-a întâmplat nimic fizic”, explică el.
CITEȘTE ȘI: Sunt bărbații sau femeile mai rezistenți la durere? Care sunt descoperirile unui nou studiu
Pentru a analiza activitatea creierului în fața unui ecran, echipa lui Nicholas Hedger a scanat 174 de voluntari în timp ce aceștia vizionau videoclipuri scurte. Aceste videoclipuri, cu o durată cuprinsă între 1 și 4,3 minute, au fost preluate din șase filme hollywoodiene: „The Social Network”, „Inception”, „Oceans 11”, „Home Alone”, „Erin Brockovich” și „The Empire Strikes Back”.
Datele de imagistică cerebrală din studiu au revelat că sistemele vizual și tactil ale creierului sunt strâns legate. Anumite regiuni ale creierului corespund locațiilor de pe corpul nostru care corespund, la rândul lor, locațiilor de pe ecran. De exemplu, regiunile creierului asociate cu fața sunt conectate la partea de sus a ecranului. Cele asociate cu picioarele sunt conectate la partea de jos. Regiunile ventrale sunt conectate la partea corpului la care se uită participantul, indiferent de locația sa reală pe ecran.
„Acest dialog funcționează și în sens invers. De exemplu, când te miști în întuneric pentru a merge la baie, senzațiile tactile ajută sistemul vizual să construiască o hartă mentală a locului, chiar și cu informații vizuale minime. Acest proces de „completare” ilustrează cooperarea diferitelor noastre simțuri pentru a genera o imagine coerentă a lumii”, explică Hedger.
CITEȘTE ȘI: Când durerea după masă poate fi primul semn al diabetului
„Această descoperire ar putea schimba înțelegerea noastră asupra tulburărilor precum autismul”, consideră cercetătorul. Multe teorii sugerează că simularea internă a ceea ce vedem ne ajută să înțelegem experiențele altora, iar aceste procese pot funcționa diferit la persoanele autiste. Studierea imaginilor creierului unei persoane care vizionează un film ar putea fi, de asemenea, o metodă științifică mult mai plăcută decât testele senzoriale tradiționale, pe care Nicholas Hedger le descrie ca fiind epuizante, în special pentru copii sau persoane cu tulburări de procesare senzorială.
