X

Dinamo, ”câine rău” la handbal: a câștigat două trofee într-unul!

Dinamo a câștigat Cupa României FAN Courier, dar și Supercupa României, 24-21 cu HC Dobrogea Sud, după un meci disputat la Sfântu Gheorghe, fără spectatori.

Constanța a ținut aproape de Dinamo doar o repriză, timp în care s-a jucat pe contre, la ambele porți. În partea a doua a meciului omogenitatea echipei din București, dar și valoarea individuală a jucătorilor și-au spus cuvântul și au înclinat balanța în favoarea lor.

La final, pe lângă cupele și medaliile destinate celor mai buni, „câinii” au mai luat acasă și două trofee individuale: cel mai bun apărător, Dan Savenco, și cel mai bun jucător al Cupei României FAN Courier, Ante Kuduz.

Timișoreanul Marius Sadoveac a fost golgheterul competiției, în timp ce Ionuț Iancu, de la Constanța, a fost desemnat cel mai bun portar al turneului. Ultima dată când Dinamo a cucerit Cupa a fost în 2017. Medaliile de bronz au fost câștigate de Timișoara, bănățenii impunându-se cu 30-28 în fața celor de la CSM Bacău.

„A fost un meci foarte disputat, fiecare meci cu Dobrogea Sud e disputant și echilibrat. Știam că va fi un meci greu, prima repriză s-a mers cap la cap, în a doua repriză am reușit să ne desprindem și a fost foarte greu să mai pierdem meciul.

Ne-am readus aminte de meciurile frumoase pe care le-am făcut sezonul trecut în campionat și în Liga Campionilor. Am dovedit că suntem cei mai buni și, după șase luni de pauză forțată din cauza pandemiei de Coronavirus, am luat două trofee într-o singură zi”, a spus antrenorul ”câinilor”, Constantin Ștefan.

CITEȘTE ȘI: INVENȚIA uimitoare a unei românce: un material care poate obţine electricitate din corpul uman

Trei etape de campionat în trei zile

Competițiile handbalistice s-au reluat cu cele două Cupe ale României, iar de mâine se dă start și în campionatul masculin.

Jocurile vor fi disputate sub formă de turneu, pe durata a trei zile urmând să aibă loc trei etape. Echipele vor juca în cele două săli alese la Sfântu Gheorghe. Nu vor fi suporteri în tribună, formațiile vor trebui să facă triajul epidemiologic, atât înainte de antrenamente, cât și de meciuri, iar măsurile sanitare și de distanțare socială vor fi obligatorii.

În fiecare zi, TVR va transmite cele mai importante două confruntări din etapă, iar toate celelalte jocuri pot fi urmărite livestream, pe pagina de Facebook a Federației Române de Handbal.

Primele meciuri în direct la postul public de televiziune sunt marți, 15 septembrie.

Ora 17.00 – SCM Politehnica Timișoara-AHC Potaissa Turda

Ora 18.25 – CSM Făgăraș – CS Dinamo.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro