NUTRITIE SANATATE

Fructul minune al naturii: Reglează tensiunea și tratează anemia – Prezintă totuși un pericol

Fructele sunt o minune a naturii, pentru că au gust foarte bun, sunt pline de vitamine și nutrienţi și ne energizează din plin. Persoanele care iubesc fructele asteaptă cu nerăbdare fiecare anotimp, gândindu-se la fructele de sezon ce vor apărea, dar în special toamna, anotimpul cel mai rodnic atât pentru fructe, cât și pentru legume.

În natură nimic nu este întâmplător, deși de cele mai multe ori uităm acest lucru. Însă nu trebuie să uităm că este extrem de benefic pentru sănătatea noastră să consumăm fructe de sezon. Corpul nostru este conectat în mod direct la fiecare moment din natură și la fiecare rod cu care natura ne binecuvântează an de an. Aşa că, astăzi, vă voi povesti despre caise, căci tot sunt de sezon.

Nutrienții din caise

Caisele fac parte din categoria fructelor care, din punctul meu de vedere, sunt într-un con de umbră. Și asta pentru că nu le găsim proaspete în tot timpul anului, cum se întâmplă, de exemplu, cu merele, și pentru că singura metodă de conservare o reprezintă gemurile și dulceţurile. Iată, așadar, de ce este bine să profităm din plin de caisele proaspete din lunile de vară. Caisele sunt bogate atât în vitamine (provitamina A, vitamina C, vitamina E, dar și complexul de B-uri, și anume B3, B5, B6 si B9), minerale (cum ar fi fier, potasiu, calciu, magneziu, fosfor), cât și în beta-caroten și taninuri,potrivit doc.ro.

Taninurile fac parte din categoria polifenolilor, antioxidanți foarte puternici care ne protejează de efectele negative ale stresului oxidativ, iar beta-carotenul este un terpenoid care se convertește în vitamina A în organism, fiind una dintre cele mai fiabile surse de vitamina A pe care pe le poate asimila corpul uman. Numai două caise pe zi ne asigură 50% din doza zilnică recomandată de beta-caroten, deci poți consuma, cu încredere, câte caise dorești, mai ales pentru că aportul caloric al acestora este mic spre moderat.

CITEȘTE ȘI: Gomboți cu caise: Desertul care te ajută să te bucuri de aceste fructe delicioase și parfumate

Valori nutriționale pentru 100 grame caise

Caisele sunt aliatul tău în menținerea siluetei. Indiferent dacă te afli în deficit caloric, menținere sau suplimentare de masă musculară, caisele sunt o gustare inspirată. Așadar, 100 grame de caise reprezintă echivalentul a numai 50 de calorii. Tot în 100 de grame de caise se regăsesc 11 grame de carbohidrați, 1,4 grame de proteine și 2 grame de fibre alimentare.

În plus, unele studii 1 au arătat că persoanele care mănâncă suficientă fibre au mai puține riscuri să dezvolte o serie de afecțiuni, inclusiv:

  • boli de inimă;
  • diabet de tip 2;
  • boala diverticulară a colonului sau inflamația intestinului.

Nu uita, chiar dacă urmezi un regim alimentar sărac în carbohidrați, cei regăsiți în fructe și legume fac parte din categoria carbohidraților complecși, care sunt benefici pentru sănătate și acceptați în curele alimentare, chiar și în cele low-carb.

Beneficiile consumului de caise

Te ajută să ai ochi sănătoși

Vitamina A, pe care oamenii de știință o numesc și retinol, este foarte importantă pentru ochi sănătoși. Mai exact, aceasta ajută organismul să producă pigmenții de care are nevoie pentru ca retina să funcționeze corect. Fără aceștia, există riscul dezvoltării orbirii nocturne.

Vitamina A ajută, de asemenea, ca ochii să producă umiditatea de care au nevoie pentru a rămâne lubrifiați corespunzător. Mai mult decât atât, numeroase studii au arătat că vitamina A joacă un rol important în susținerea sistemului imunitar, având un efect antiinflamator 2.

Ajută la dezvoltarea oaselor

În ceea ce privește beneficiile și proprietățile caiselor, este bine de reținut că acestea sunt ideale pentru copii, deoarece ajută la dezvoltarea normală a oaselor, a ţesuturilor, dar și a sistemului nervos.

Aduce beneficii pielii

Principalele cauze ale ridurilor sunt factorii de mediu, cum ar fi soarele, poluarea și fumul de țigară, atrag atenția oamenii de știință. În plus, cercetările indică o legătură directă între expunerea la lumină ultravioletă (UV), arsuri solare și riscul de melanom, o formă mortală de cancer de piele. Poți combate o parte dintre aceste probleme ale pielii adoptând o dietă sănătoasă, plină de antioxidanți. Iar caisele sunt bogate în antioxidanți.

Vitaminele C și E, care se găsesc în aceste fructe, sunt benefice pentru piele. În special, vitamina C protejează împotriva daunelor UV și a poluanților mediului prin neutralizarea radicalilor liberi.
În plus, această vitamină ajută la formarea colagenului, care conferă pielii rezistență și elasticitate. Consumul unei diete bogate în vitamina C poate ajuta pielea să se vindece de daunele UV și să prevină ridurile.

Beta-carotenul, un alt nutrient care se găsește în caise, poate proteja împotriva arsurilor solare. Chiar și așa, medicii dermatologi recomandă să folosești în continuare cremă de protecție.

De ajutor pentru tranzitul intestinal

Caisele au ușor efect laxativ și pot combate problemele de tranzit intestinal, cum ar fi constipația (și chiar are capacitatea de a reduce inflamația intestinelor), precum și problemele de retenţie a lichidelor, deoarece acționează și ca diuretic natural.

Reglează tensiunea

De asemenea, consumul de caise ajută la reglarea hipertensiunii arteriale, contribuie la prevenția problemele cardiovasculare și degenerative, și protejează vederea, pielea, părul, dinții și oasele.

Prezintă risc scăzut de alergii

Caisele fac parte din categoria fructelor prietenoase cu stomacul bebeluşului și prezintă un risc scăzut de alergii. De aceea, este unul din primele alimente solide ce pot fi oferite copiilor, la începutul diversificării. Într-un cuvânt, acum că tot este sezonul caiselor, ar trebui să profiți din plin de ele și să le integrezi în dieta ta zilnică, dar și a celorlalți membri ai familiei.

Pot ajuta la tratarea anemiei

Caisele uscate pot fi o sursă bună de fier și cupru. Dacă suferi de anemie, le poți include în dietă pentru a-ți crește nivelul de fier. Anemia cu deficit de fier poate duce la slăbiciune, oboseală, amețeli, probleme digestive și disfuncție metabolică generală. Fără celule roșii din sânge, organismul nu se poate reoxigena în mod corespunzător, iar organele pot începe să funcționeze defectuos. Fierul este o parte cheie a formării globulelor roșii, la fel ca și cuprul.

Pericolul din sâmburii de caise

Miezul de caise este asemănător ca aspect cu o migdală mică. Unii producători folosesc sâmburii de caise în producția de cosmetice, medicamente și ulei. Sâmburii conțin proteine, fibre și un procent ridicat de ulei. Aceștia nu conțin o cantitate semnificativă de vitamine și minerale, dar uleiul este bogat în vitamina E, care are proprietăți antioxidante.

Sâmburii de caise pot avea unele beneficii pentru sănătate, iar unii cercetători au sugerat că pot ajuta la combaterea cancerului. Se pare că un compus care se găsește în sâmburii de caise numit amigdalină poate fi o modalitate de a eradica tumorile și de a preveni cancerul prin oprirea reproducerii celulelor. Un studiu de laborator mai vechi a sugerat că amigdalina ar putea inhiba genele care conduc la proliferarea celulară.

CITEȘTE ȘI: Vitaminele și mineralele esențiale pentru organism: Lipsa lor ar putea duce la cancer tiroidian

Atenție! Totuși, specialiștii atrag atenția că amigdalina este o glicozidă cianogenă. Când consumăm amigdalină, aceasta se transformă în cianură în organism. Cianura este o substanță chimică cu acțiune rapidă, potențial mortală.

În funcție de doză, consumul de cianură poate duce la:

  • o durere de cap
  • greață, vărsături și crampe abdominale
  • ameţeală
  • slăbiciune
  • confuzie mentală
  • convulsii
  • probleme circulatorii și stop cardiac
  • incapacitatea de a respira
  • comă
  • moarte

Cianura ucide celulele din corpul uman, împiedicându-le să utilizeze oxigenul. Expunerea la cianură poate duce la efecte pe termen lung asupra inimii, creierului și sistemului nervos. Cercetările sugerează că 0,5-3,5 miligrame (mg) de cianură pe kilogram (kg) pot fi letale.

Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) subliniază că sâmburii de caise pot avea cantități substanțiale de substanțe chimice care sunt metabolizate în cianură. Estimările arată că consumul a 50 până la 60 de sâmburi de caise ar putea oferi o doză letală de cianură. Dar otrăvirea cu cianură poate apărea la niveluri mult mai mici.

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a avertizat că o singură porție de trei sâmburi mici de caise sau un sâmbure mare de caise ar putea afecta adulții, în timp ce un sâmbure mic ar putea fi toxic pentru un sugar.

EFSA recomandă să nu se consume mai mult de 20 de micrograme (mcg) de cianură per kilogram de greutate corporală simultan. Acest lucru limitează consumul la un singur sâmbure pentru adulți. Chiar și jumătate de sâmbure ar depăși limita pentru copii.

Comentarii: