LIFESTYLE

La 15 ani face legea la Rallycross și Slalom Paralel și se visează pe circuit contra lui Max Verstappen!

Andrei Dună e pilot, are 15 ani și visuri mărețe. „Sunt fan Formula 1 și într-o zi vreau să ajung cât mai aproape de ei. Pilotul meu preferat este Max Verstappen”, spune campionul. Care până atunci, face legea în cursele de rallycross și slalom paralel.

„Am început cu Rallycross, apoi am trecut la slalom paralel, o competiție premergătoare raliului. Am acasă multe medalii și trofee câștigate la concursuri”, povestește Andrei.

Este în lumea motorsportului de la 11 ani. „Totul a început când tatăl meu m-a introdus în această lume, prin niște cunoștințe care organizau competiții pe macadam, și așa am învățat să conduc și să pilotez”, spune Andrei.

CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’

Anul acesta, tânărul a trecut la lucruri serioase. A participat la primele competiții de anduranță.

„Este o trecere destul de mare, în primul rând de la macadam la asfalt și în al doilea rând bugetele sunt mai mari, este destul de greu, dar mă acomodez”, explică Andrei.

El se întrece pe circuit cu piloți adevărați. „Pentru mine este o onoare, sunt un pește pe lângă rechini. M-am pregătit mult pentru aceste curse, pregătire fizică și mentală”, adaugă pilotul.

 

 

 

Comentarii: