Marele actor Chuck Norris a murit: Cum a anunțat familia decesul acestuia. Actorul american Chuck Norris a murit la vârsta de 86 de ani, în urma unei urgențe medicale survenite în Hawaii.
Anunțul a fost făcut de familie printr-un mesaj publicat pe Instagram, în care apropiații au transmis că actorul s-a stins din viață joi dimineață, înconjurat de cei dragi.
„Cu inimile îndurerate, familia noastră anunță trecerea în neființă a iubitului nostru Chuck Norris. Deși dorim să păstrăm circumstanțele în privat, vă asigurăm că a fost înconjurat de familie și a plecat în pace”, se arată în mesaj.
Chuck Norris a devenit celebru în anii ’80 și ’90 datorită rolurilor din filme de acțiune precum The Delta Force și seriale de succes, fiind recunoscut pentru stilul său dur și abilitățile reale de arte marțiale.
În ultimele decenii, actorul s-a transformat într-un fenomen pe internet, devenind un personaj datorită „glumelor Chuck Norris” care i-au consolidat imaginea de erou invincibil.
Familia l-a descris drept „un soț devotat, un tată și bunic iubitor și inima familiei”.
„A trăit cu credință, scop și un angajament neclintit față de cei pe care i-a iubit. Prin munca, disciplina și bunătatea sa, a inspirat milioane de oameni”, au transmis apropiații.
Deși s-a retras în mare parte din actorie în ultimii ani, Chuck Norris a mai avut apariții episodice, inclusiv în filmul The Expendables 2.
La începutul acestei luni, actorul își sărbătorise ziua de naștere și publicase un videoclip în care se antrena, demonstrând că a rămas activ chiar și la 86 de ani.
CITEȘTE ȘI: Ce spune Gina Pistol despre ideea de a mai avea încă un copil
Ieri, Chuck Norris a fost transportat de urgență la spital în Hawaii, în urma unei probleme medicale apărute brusc. Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, incidentul s-a produs în timp ce actorul se afla în timpul unei sesiuni de antrenament. Cauza exactă a stării de rău nu a fost făcută publică până în acest moment.
Comentarii:









