LIFESTYLE

Maria Ciobanu, fericită că o mai ţine vocea la 82 de ani! Ce viaţă de poveste a avut „Ciocârlia” muzicii populare şi ce bărbaţi celebri a iubit

Maria Ciobanu. După unii, este regina absolută a folclorului românesc. Doar că nu aş vrea să fie oarecum nedrept pentru celalalte mari artiste care întregesc o întreagă constelaţie. Fiecare stea are lumina ei. Iar Maria Ciobanu este „Ciocârlia” noastră.

Astăzi, marea doamnă a ajuns la borna 82. Încă frumoasă, încă vocală, Maria Ciobanu e fericită că încă mai poate să ne încânte, chiar şi aşa, retrasă de mai multe ori. Şi e cea mai fericită că-şi petrece ziua de naştere în România, alături de familia fiului ei, Ionuţ Dolănescu. Ultima dată când pusese piciorul în ţară, se întâmplase în urmă cu doi ani.

Nu şi-a uitat nici milioanele de admiratori şi le-a împărtăşit un mesaj pe conturile ei de socializare. „Scumpii mei, azi, la ceas aniversar, îi mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat, dar mai ales pentru darul de a cânta și a vă aduce măcar un strop de bucurie. Și vă mulțumesc și vouă pentru dragostea pe care mi-o purtați de atâția ani. Vă iubesc din tot sufletul!”, ne-a transmis Maria Cioban, alături de o imagine de colecţie, cu cei trei nepoți, copiii lui Ionuț.

Citeşte şi: A slăbit 32 de kilograme! Ce DIETĂ a ținut Cătălin Crișan

Maria Ciobanu s-a căsătorit cu fostul soţ al prietenei ei

De 40 de ani, Maria Ciobanu are un mariaj cu Mircea Câmpeanu. Bărbatul a fost sportiv de performanţă, baschetbalist, dar şi soţul regretatei Ileana Sărăroiu, buna prietenă a Mariei. Nu a fost deloc uşor.

Se spunea că aş fi avut o relaţie cu el încă dinainte să se prăpădească Ileana. Nimic n-a fost adevărat. Dumnezeu îmi e martor. Nici nu m-am gândit vreodată că eu mă voi mărita cu acest om.”, mărturisea Maria Ciobanu, pentru Jurnalul, în urmă cu ceva timp. Spunea că habar nu a avut când s-a transformat totul, pentru că după ce i-a murit prima nevastă, Mircea Câmpeanu era dărâmat. Iar ea îl lua pe la nunţi din amiciţie, ca să-i ocupe timpul.

(…) Suferea cumplit. Mai ales că ei s-au iubit foarte mult. Când eram la Tel Aviv, Ileana îmi spunea: «Să dea Dumnezeu tuturor femeilor bărbat ca al meu!» şi avea dreptate, fiindcă este un sufletist. Dacă Dumnezeu mi-l scotea în cale de la început, n-aş fi avut atâtea necazuri. Ileana a murit în 1979, iar noi suntem împreună din 1981. Eu am iubit-o atât de mult pe Ileana, încât cu greu i-am acceptat lui Mircea cererea în căsătorie”, povestea Maria Ciobanu.

Însă cea mai tumultuoasă, cea mai comentată poveste de dragoste din viaţa inegalabilei cântăreţe, iubită de toţi românii, a fost căsnicia cu Ion Dolănescu, şi el un monstru sacru al scenei, al muzicii populare. Au făcut o nuntă ca-n basme, dar a urmat o căsnicie cu năbădăi şi un despărţire cu scandal. Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu nu şi-au mai vorbit timp de 30 de ani, până când fiul lor, Ionuţ, a reuşit să-i împace.

Marea doamnă a folclorului mai are şi două fiice, Leontina şi Camelia, cu alţi doi parteneri de viaţă, cu care a fost căsătorită înainte de Ion Dolănescu.

Comentarii: