NUTRITIE

Moderația este cheia: Alimente sănătoase care îți pot face rău în cantități mari

Foto: Pinterest.com

Mulţi dintre noi cădem în capcana în care nu dăm seama când fructele sau legumele pot fi la fel de periculoase ca zahărul sau ca sodiul. Din fericire, putem evita efectele secundare, consumând toate aceste alimente cu moderaţie.

Pe parcursul întregii vieţi, pe lângă mişcare, trebuie să mâncăm sănătos, mai exact să avem un stil de viaţă corect. Ştim că fructele şi legumele sunt incluse în alimentaţia sănătoasă, de bază, însă pentru a profita la maximum de beneficiile pe care aceste alimente le aduc, trebuie să fim cumpăraţi şi să le consumăm cu măsură. Altfel, aceste alimente indispensabile se pot transforma în „duşmanii” siluetei şi al sănătăţii noastre. Iată care sunt legumele şi fructele la care trebuie să fii atent!

Banane

Bananele sunt delicioase, dar ştiai că prea multe, pot provoca carii? La fel ca zahărul, aceste fructe pot influenţa apariţia cariilor, care îţi pot răni smalţul dentar.

De asemenea, consumul de multe banane poate provoca dureri de cap, deoarece bananele coapte sunt bogate în tiramină, un declanşator al migrenei. Să nu uităm că bananele sunt fructe dulci, care pot pune în pericol silueta. Pentru a evita aceste efecte negative, 2 banane pe zi sunt considerate a fi o cantitate sănătoasă, recomandă clickpentrufemei.ro.

CITEȘTE ȘI: Oțet sau sare: Detaliul care stabilește care murături sunt mai sănătoase

Broccoli

Broccoli că este leguma asociată cu toate dietele de slăbit, deoarece este săracă în calorii, dar bogată în nutrienţi importanţi pentru organism. Dacă vei consuma broccoli în cantităţi limitate, el va aduce multe beneficii, precum întărirea sistemului imunitar, susţinerea sistemului nervos sau îmbunătăţirea vederii, însă prea mult broccoli poate cauza probleme.

Această legumă poate duce la producţia excesivă de hormoni tiroidieni. Ca rezultat, este posibil să te confrunţi cu căderea părului sau cu faţa umflată. De asemenea, broccoli poate provoca alergii sau erupţii cutanate. Indicat este să consumi între 4 şi 5 căni de broccoli pe zi.

Ovăz

Ovăzul este o cereală sănătoasă, bogată în fibre, dar doar dacă este consumată în cantităţi limitate. Dacă vei mânca prea mult ovăz, te vei balona şi vei avea probleme cu intestinele. Un studiu a arătat că ovăzul în exces limitează absorbţia de calciu, magneziu şi zinc. De asemenea, cantitatea mare de ovăz poate veni la pachet cu kilograme în plus.

Cantitatea zilnică recomandată variază între două şi cinci linguri, în funcţie de greutatea corporală.

Nucile braziliene

Nucile braziliene sunt printre cele mai bune surse alimentare de seleniu. Seleniul este un oligoelement esenţial, dar poate fi toxic în cantităţi mari. Doza zilnică recomandată de seleniu este de 50-70 micrograme/ zi pentru adulţi, iar nivelul de toleranţă al corpului este de 300 de micrograme/zi. O nucă mare poate conţine chiar şi până la 95 de micrograme de seleniu, mai mult decât cantitatea zilnică recomandată.

Printre simptomele toxicităţii cu seleniu sunt incluse: căderea părului, probleme digestive şi dificultăţi de memorie. Prin urmare, doar câteva nuci braziliene ar trebui să fie consumate zilnic.

Afinele

Afinele conţin o multitudine de vitamine, minerale şi antioxidanţi, substanţe necesare menţinerii sănătăţii. Însă aceste fructe de pădure în cantităţi mari, pot subţia sângele aşa că trebuie să fie consumate cu grijă, în special de către persoanele care urmează un tratament medicamentos.

CITEȘTE ȘI: Bun pentru creier! Alimentul care îmbunătățește memoria și reduce anxietatea

Varza

Varza face parte din categoria cruciferelor, la fel ca broccoli. Această legumă este asociată cu multe beneficii pentru sănătate, cum ar fi: risc redus de cancer şi boli de inimă.

Cu toate acestea, compuşii săi pot interfera cu capacitatea organismului de a aborbi iod, arată Healthline. Acest lucru poate include: creşterea glandei tiroide, creştere în greutate, constipaţie, piele uscată şi nivel redus de energie. Persoanale care sunt sensibile la probleme tiroidiene trebuie să evite să consume această legumă în cantităţi mari.

Comentarii: