X

Oraşul ideal unde NU există bani, religie sau politică. Unde se află acest loc

Într-o localitate din India nu există bani, religii sau politică. Este vorba de un loc în care idealul societăţii este acela de a nu urma standardele cu care suntem obişnuiţi. Imaginaţi-vă că acel loc ar exista şi aţi putea ajunge acolo. Localitatea se numeşte Auroville.

Locul se află în India de Sud, la 150 de kilometri de Chennai.

Auroville a fost fondat în 1968 şi este recunoscut de UNESCO ca un oraş internaţional – lucru firesc, din moment ce peste 100 de naţionalităţi sunt reprezentate aici.

Aceşti oameni trăiesc la un loc aparent fără probleme, pentru că aici nu există un sistem politic, nu sunt recunoscute religiile şi, poate cel mai imporntant, nu se folosesc bani. Toată viaţa din Auroville se desfăşoară pe bază de troc, potrivit awakeningstate.com

În acest oraş epic, clădirile sunt experimente arhitecturale şi se schimbă în mod constant. Motivul, dincolo de imagine, este că structurile devin din ce în ce mai prietenoase cu mediul. Constructorii caută să optimizeze consumul de energie regenerabilă pentru a-şi atinge obiectivul declarat: reutilizare şi reciclare.

Cine a pus bazele acestui experiment aproape utopic?

”Ar trebui să existe un loc pe Pământ pe care nicio naţiune să nu îl poată revendica; un loc în care toate fiinţele umane care aspiră la bine să poată trăi ca şi cetăţeni liberi ai lumii, respectând o singură autoritate, şi anume aceea a adevărului suprem. Un loc al păcii şi al armoniei, unde toate instinctele de luptă ale omului să fie folosite pentru a depăşi suferinţele, slăbiciunile şi ignoranţa, pentru a triumfa în faţa limitărilor şi a dizabilităţilor.“ Rândurile de mai sus îi aparţin Mirrei Alfassa, cunoscută celor din Auroville ca ”Mama“.

Horoscop lunar – IUNIE 2017

Ea a avut ideea unei astfel de societăţi ca urmare a relaţiei cu filosoful indian Sri Aurobindo. ”Secolul al XIX-lea în India a fost unul imitativ, artificial“, scria Aurobindo în 1909. ”Dacă europenizarea noastră ar fi reuşit, ne-am fi pierdut capacitatea spirituală, forţa intelectuală, elasticitatea specifică şi puterea de a ne reinventa.“

Mirra Alfassa a preluat ideile filosofului şi le-a transformat într-un proiect internaţional de ”realizare a unităţii umane şi stabilire a unei societăţi ideale“. Pe 28 februarie 1968, peste 5.000 de oameni din 124 de ţări au ajuns la locul stabilit: la acea vreme, Auroville însemna doar o zonă deşertică şi un vis.

Ce se întâmplă cu o femeie care nu face sex mult timp

60% dintre bărbați își doresc în secret ca femeile să înceteze să facă ASTA în pat

Cum să faci cumpărături în mod INTELIGENT

Alfassa a ales membrii societăţii privindu-i în ochi: mulţi îşi amintesc de moment ca o experienţă adânc spirituală şi chiar suprarealistă. Cei ”aleşi“ primeau şi prima sarcină: aceea de a planta un copac. În câţiva ani, zona deşertică se transformase într-o pădure.

Foto: Pinterest.com
Foto: Pinterest.com
Foto: Pinterest.com
Foto: awakeningstate.com
Foto: Pinterest.com
Foto: Pinterest.com

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro