NUTRITIE

Păstrează aroma roşiilor din grădină şi în timpul iernii. Cele mai simple şi eficiente metode de conservare

rtv.net

Roşiile au locul lor aparte când vine vorba de conserve, mai ales că oricine îşi doreşte să poată savura o salată de tomate care „să aibă gust” în orice perioadă a anului.

Roşiile se pot conserva în multe feluri.

Cea mai simplă metodă rămâne este cea prin congelare. Important este să alegi tomate sănătoase şi bine coapte. Acestea se aşează într-o pungă, una lângă alta, fără a le suprapune şi se bagă la congelator. Unele gospodine crestează roşiile astfel conservate, însă gustul se păstrează mult mai bine dacă ele sunt întregi, potrivit adevarul.ro.

CITEȘTE ȘI: Cea mai bună salată de roşii. Hreanul – ingredientul secret/ REŢETĂ

Roşii întregi la borcan

O altă metodă uşor de făcut este următoarea: după ce se spală foarte bine, se aleg roşiile tari, coapte şi fără pete. Restul se dau prin robot , iar apoi se pun la fiert până când încep să scadă. Sosul astfel obţinut se răstoarnă în borcanele cu roşii întregi.

Roşii pasate

Roşiile se spală, se curăţă şi se dau prin robot, apoi se pun în borcane. După ce se capsează, borcanele se introduc într-o oală tapetată cu cârpe şi se acoperă cu apă. Se pune totul la foc mic şi se lasă să dea în clocot aproximativ 30 de minute. Se lasă să se răcească apoi în apa fierbinte.

CITEȘTE ȘI: Un cunoscut nutritionist avertizează: Cum trebuie consumată brânza cu roșii pentru a nu te îngrășa

Comentarii: