SANATATE

Sfatul medicului: Cum să rămâi sănătos deși vremea se răcește puternic. Activități esențiale

sport.ro

Începând din această săptămână, iarna a lovit din plin România. Cu acest prilej, Prof. Univ. Dr. Doina Catrinoiu, medic primar Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice, a venit cu o serie de recomandări pentru această perioadă a anului.

Cum pandemia face ravagii în continuare, în această iarnă e cu atât mai important să ne întărim sistemul imunitar, cu cât pe lista unor posibile boli a intrat şi COVID-19. Prof. Univ. Dr. Doina Catrinoiu, Universitatea Ovidius, Constanţa, medic primar Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice, a transmis o serie de recomandări, într-un interviu acordat pentru rodiabet.ro, în care a explicat cum putem rămâne sănătoşi în această perioadă a anului.

Aşa cum era de aşteptat, recomandările doctorului încep prin a sublinia importanţa sportului, a activităţii fizice, în viaţa noastră de zi de zi.

Faceţi efort fizic

Chiar şi doar puţină activitate fizică, în fiecare zi, poate determina scăderea sau stabilitatea valorilor glicemice. Mecanismele principale sunt creşterea sensibilităţii la insulină, inducerea unei stări de bine cu eliberare de stres, iar, în aer liber, ajută la încălzirea corpului, chiar în condiţii de temperatură foarte scazută.

E important de reţinut că activitatea fizică are efecte pe termen lung, determinând modificari ale glicemiei până la 48 de ore. Zicala corp sănătos, minte sănătoasă e adevărată. O persoană care face regulat efort fizic, ajunge să descopere că acesta determină: creşterea încrederii în sine, depăşirea unor stări depresive, creşterea puterii de concentrare şi stare de confort.

Dupa 10 – 15 minute de efort fizic moderat şi continuu, creierul începe să elibereze endorfine, responsabile pentru buna dispoziţie a fiecăruia dintre noi. De asemenea, duce şi la producerea serotoninei, numit şi hormonul fericirii, datorită stării de bine general pe care o induce. De aceea, e important să folosiţi orice prilej pentru mişcare.

Dacă nu iesiţi din casă, puteţi găsi modalităţi de a face mişcare în interiorul locuinţei: dansul, săriturile, aerobicul în interior, yoga, urcarea scărilor de câteva ori sau efectuarea unor treburi casnice.

CITEȘTE ȘI: Medicii avertizează: Frigul slăbește auzul – Cum avem grijă de noi

Respectaţi dieta recomandată

Vremea mai rece schimbă alegerile noastre alimentare. Oamenii tind să mănânce mai mult în timpul iernii, deoarece sunt mai predispuşi să mănânce alimente cu conţinut caloric ridicat, care să-i ajute să lupte împotriva frigului.

Ar trebui respectate principiile unei diete sănătoase, cu consum de legume şi fructe proaspete. E bine să respectaţi orarul meselor şi să evitaţi carbohidraţii cu indice glicemic mare.

Consumul de peşte aduce un aport suplimentar de omega 3, omega 6 şi vitamine A, B12, D şi E. De aceea, e bine să includeţi peştele în alimentaţie, de cel puţin 2-3 ori pe săptămână. Recomandarea mea e ca mâncarea să fie preparată în casă, pentru a evita caloriile ascunse ce sunt reprezentate de sosuri sau dressing-uri. Dumneavoastră ştiţi cel mai bine ce ingrediente folosiţi la prepararea alimentelor.

Dormiţi suficient, în jur de 7 ore/zi, pentru a vă reface energia

Nu vă culcaţi foarte târziu, deoarece acest obicei poate determina creşterea greutăţii corporale, tulburări de somn şi depresie. Prof. Univ. Dr. Doina Catrinoiu Începeţi cu legume, vă reduc apetitul

Alimentaţia e foarte importantă pentru noi toţi, dar, în mod special, pentru persoanele cu diabet, reprezintă parte componentă a tratamentului. De aceea, cantitatea, calitatea şi organizarea meselor e esenţială.

Nu săriţi niciodată peste mese, mai ales, peste micul dejun. Aflaţi cum să vă calculaţi aportul de carbohidraţi şi încercaţi să vă încadraţi în cantitatea recomandată de medicul curant.

Consumul de fructe şi legume proaspete e esenţial şi încercaţi să mâncaţi o cantitate cât mai mare, deoarece nu vă creşte glicemia, având un indice glicemic scăzut, vă dau senzaţia de saţietate şi aduc un aport important de vitamine.

Există o legătură strânsă între obezitate şi diabet, de aceea, e esenţial să vă monitorizaţi greutatea, mai ales pentru că, în anotimpul rece, riscul de câştig ponderal e mai mare. Evitaţi alimentele cu conţinut caloric ridicat, sosuri, dressing-uri, unt, margarină, alimente grase, creme.

Evitaţi sau limitaţi aportul de alcool, deoarece are conţinut caloric ridicat şi creşte apetitul. Începeţi cu legume, pentru a vă reduce apetitul. Proteine de calitate: ouă, peşte, lactate, carne de curcan

Ar trebui să consumaţi proteine de calitate, care se găsesc în ouă, peşte, carne slabă şi produse lactate (de preferat, cu conţinut scăzut în lipide).

Carnea de curcan e recomandată, pentru că e săracă în grăsimi, 100g de carne, conţinând aproximativ 160 calorii, bogată în vitaminele B6, B12, niacină, riboflavină şi seleniu, precum şi în minerale esenţiale organismului fier, zinc, seleniu şi fosfor. E o sursă importantă de aminoacizi esenţiali.

CITEȘTE ȘI: Bronșita acută: Cum o recunoști și cum poate fi prevenită

Evitaţi bolile din sezonul rece

Orice infecţie afectează echilibrul metabolic. Mâncând sănătos, veţi creşte imunitatea şi, în felul acesta, riscul de îmbolnăvire scade.

Populaţia din România prezintă în proporţie importantă deficit de vitamina D. Determinarea nivelului de vitamina D e utilă, iar, în cazul în care acesta e scăzut, e necesară administrarea de suplimente cu vitamina D, ceea ce determină creşterea imunităţii şi scade senzaţia de oboseală. Se pot administra, în acelaşi scop, suplimente de vitamina C.

Comentarii: