NUTRITIE

Sfatul medicului pentru persoanele cu hipertensiune: Cum poți înlocui sarea din mâncăruri

Foto: Pinterest.com

Pe lângă stres, consumul mare de sare şi de alcool sunt cauzele apariţiei hipertensiunii arteriale. Depistarea precoce a simptomelor şi tratamentul adecvat, însoţite de o alimentaţie sănătoasă şi de mişcare, sunt esenţiale pentru o viaţă sănătoasă. Iată câteva sfaturi de urmat într-o dietă atunci când ai hipertensiune.

Sarea e cel mai mare duşman al unui hipertensiv, dar, totodată, elementul care dă gust mâncărurilor. Dar există câteva trucuri care pot face mâncarea savuroasă chiar şi în lipsa sării.

Doctorul Codruţ Ţuţu, specialist în acupunctură apifitoterapie, atrage atenţia că excesul de alimente bogate în grăsimi procesate provoacă creşterea densităţii sângelui, care duce la creşterea tensiunii, potrivit clickpoftabuna.ro.

CITEȘTE ȘI: Hipertensiune? Mănâncă această legumă!

Alimente permise în hipertensiune

Medicul precizează alimentele permise în hipertensiune: uleiurile de măsline, seminţele, nucile, anghinarea, ovăzul, usturoiul, ceapa verde, verdeţurile, legumele şi fructele proaspete, ouăle fierte sau coapte; lactatele, cum sunt iaurturile slabe, brânzeturile proaspete, nesărate; peştele şi carnea slabă.

Oregano și cimmbru

Tot el precizează că „sarea poate fi înlocuită cu condimente sărace în sodiu, cum sunt rozmarinul, oregano şi cimbrul“. Specialistul nostru este de părere că, pentru a ţine tensiunea sub control, trebuie evitate mezelurile, tocăturile, carnea cu grăsimi, caşcavalul, produsele afumate, uscate sau marinate din carne ori din peşte, precum şi produsele de patiserie şi, mai ales, orice aliment prăjit.

CITEȘTE ȘI: Cum să-ți schimbi alimentaţia, pentru a-ți ține sub control hipertensiunea

Meniuri echilibrate

Cheia pentru o dietă sănătoasă sunt meniurile echilibrate, mai spune medicul. El recomandă să se consume, de-a lungul întregii zile, grăsimi, carbohidraţi, proteine, minerale şi vitamine, pentru că orice variaţie de tensiune poate produce dezechilibre de imunitate.

Comentarii: