SANATATE

Te dor articulaţiile? Tot ce trebuie să ştii pentru a preveni şi trata artroza

activeimplants.com

Artroza sau boala degenerativa a articulatiilor este cel mai intalnit tip de artrita. Ea este asociata cu distrugerea cartilajului unei articulatii. Pe masura ce cartilajul se uzeaza, iar tendoanele si ligamentele se intind peste masura, apare durerea.

Daca ai frecvent dureri articulare cauzate de artroza (numita si osteoartrita), probabil ca te intrebi destul de des daca faptul ca faci miscare iti reduce sau iti creste intensitatea durerii. Asa ca in acest articol iti explicam ce te ajuta sa faci fata simptomelor acestei boli degenerative care afecteaza articulatiile si cum sa faci fata durerii artrozice.

Ce trebuie sa faci

Fie ca stai jos (pe scaun sau in fotoliul tau preferat din casa), fie ca stai in picioare ori esti implicat intr-o activitate, este esential sa acorzi atentie articulatiilor tale, recomandă doc.ro.

CITESTE SI: Articulații sănătoase, indiferent de vârstă. Alimentele care fac minuni în acest domeniu

Pune-ti articulatiile in miscare

Fa zilnic exercitii usoare de stretching, care iti misca articulatiile si care implica o miscare completa a acestora.

Mentine-ti o buna postura a corpului

Un fizioterapeut sau un kinetoterapeut iti poate arata cum trebuie sa stai jos, cum trebuie sa stai in picioare si cum sa te misti corect, astfel incat postura ta sa fie una corecta.

Cunoaste-ti limitele

Atunci cand suferi de artroza (osteoartrita), este bine sa mentii un echilibru intre activitate si odihna/repaus si sa ai grija sa nu exagerezi cand vine vorba de acestea.

In plus, reumatologii spun ca schimbarile pe care le faci in stilul de viata sunt importante pentru a reduce durerea.

Controlul greutatii este primul pas

Faptul ca esti supraponderal iti poate creste riscul de complicatii aparute din cauza artrozei si poate contribui la durerea cauzata de artroza. O metoda eficienta este sa faci schimbari permanente, treptat, in stilul tau de viata, care vor rezulta intr-o scadere treptata in greutate.

Renunta la fumat

Nu uita ca fumatul cauzeaza stres asupra tesuturilor conjunctive, lucru care poate creste intensitatea durerii artrozice.

CITESTE SI: Explicaţia medicilor: De ce te dor articulaţiile în funcţie de starea vremii

Exercitiile fizice si miscarea

Este indicat sa alegi activitatile fizice indicate in cazul tau – acele exercitii care construiesc masa musculara in jurul articulatiilor, dar care nu dauneaza articulatiilor. Concentreaza-te pe stretching, pe un antrenament cu progresie treptata, include exercitii aerobice cu un impact redus asupra articulatiilor, cum ar fi plimbarile, mersul pe bicicleta sau exercitiile in apa.

Evita acele activitati care implica un impact mare asupra articulatiilor si miscarile repetitive, cum ar fi alergarea, sariturile, tenisul, exercitiile aerobice cu un impact mare, repetarea aceleiasi miscari iar si iar.

Medicatia

Medicamentele pentru calmarea durerii care se elibereaza fara prescriptie medicala, cum ar fi acetaminofenul, ibuprofenul sau naproxenul pot calma durerea ocazionala declansata in muschii si articulatiile care nu sunt obisnuite cu anumite activitati. Poti aplica pe piele, deasupra unei articulatii dureroase, o crema ce contine capsaicina, pentru a calma durerea. In cazul in care medicamentele fara reteta nu reusesc sa iti reduca durerea, discuta cu medicul tau despre alte optiuni de tratament medicamentos.

Evita sa te tratezi in exces – Discuta cu medicul tau daca ai constatat ca folosesti medicamente antialgice (eliberate fara prescriptie medicala), in mod regulat.

Nu te trata mai putin decat este cazul – Nu incerca sa ignori durerea artrozica severa si prelungita. Este posibil sa ai o articulatie inflamata sau sa suferi de o afectare sau degradare a articulatiei care necesita medicatie zilnica.

Evita sa te concentrezi doar pe durere – Depresia este mai frecventa in cazul persoanelor cu artrita (iar artroza este si ea o forma de artrita). S-a descoperit ca tratarea depresiei cu antidepresive si cu alte tipuri de terapii reduce nu doar simptomele depresiei, ci si durerea artrozica.

Care sunt simptomele caracteristice artrozei?

Durerea articulara in cazul artrozei (osteoartritei) este de regula descrisa ca o durere agravata / accentuata de activitate si calmata prin repaus sau odihna. Cazurile mai avansate de artroza pot cauza durere in timpul odihnei si durere in timpul noptii, ceea ce duce la afectarea calitatii somnului, lucru care, la randul sau, intensifica durerea.

Simptomele care sugereaza un diagnostic de artroza includ:

  • durere (in cazuri avansate de boala, poate sa apara durerea in repaus; adeseori este o durere profunda, o durere care nu este bine localizata)
  • functia articulara redusa
  • redoare sau intepenire (de scurta durata, cum ar fi o rigiditate sau intepenire de scurta durata, dupa o perioada de inactivitate)
  • instabilitatea articulatiei, faptul ca articulatia cedeaza
  • pacientii se plang si de reducerea miscarii, de deformarea articulatiei, de umflarea ei, de crepitatii si zgomote articulare in absenta unor caracteristici sistemice (cum ar fi febra)
  • cand durerea persista, apare un stres sau disconfort de natura psihologica asociat cu aceasta.

CITESTE SI: Statisticile nu mint: Ce se întâmplă cu persoanele care merg mult pe jos

De regula, artroza se prezinta sub forma de durere articulara. Intr-o perioada de un an, arata studiile de peste hotare, 25% dintre oamenii cu varsta de peste 55 de ani au un episod persistent de durere de genunchi, iar dintre acestia, aproape unul din 6 merge la medicul curant in legatura cu aceasta durere. Aproximativ 50% dintre aceste persoane au gonartroza (artroza la genunchi) confirmata radiologic. Pentru un diagnostic corect, este important sa mergi la un medic specialist.

Ce mai poti face cand te dor articulatiile

Anumite terapii pot fi de folos in cazul persoanelor care au dureri cauzate de artroza:

terapii care te ajuta sa te relaxezi (meditatie, yoga, respiratie profunda, etc.);
acupunctura (unii pacienti calmeaza durerea cu ajutorul sedintelor de acupunctura);
masajul terapeutic (poate calma durerea si poate ameliora temporar rigiditatea articulara).

Comentarii: