Testul de sânge care poate depista riscul de diabet înainte să apară simptomele. O glicemie făcută într-o anumită zi arată situația din acel moment. Există însă o analiză care oferă o imagine mult mai largă asupra nivelului zahărului din sânge: hemoglobina glicozilată (HbA1c).
Este una dintre analizele importante pentru diagnosticarea și monitorizarea diabetului. Testul HbA1c măsoară procentul de hemoglobină glicozilată din sânge și indică nivelul mediu al glucozei din ultimele 2-3 luni înainte de recoltarea probei de sânge.
Ce este, de fapt, hemoglobina glicozilată
Hemoglobina este o proteină prezentă în globulele roșii și are rolul de a transporta oxigenul în organism.
CITEȘTE ȘI: Trucul unui medic diabetolog: Așa poți consuma fructele pentru un impact mai mic asupra glicemiei
Glucoza este un tip de zahăr prezent în sânge, provenit în principal din alimentele consumate. Atunci când există glucoză în sânge, o parte se leagă de hemoglobină. Astfel apare hemoglobina glicozilată.
Pentru că globulele roșii au o durată de viață de aproximativ trei luni, valoarea HbA1c oferă informații despre nivelul mediu al glicemiei din ultimele 8-12 săptămâni.
Asta înseamnă că analiza nu arată doar ce s-a întâmplat cu glicemia în ziua recoltării.
Ce poate spune analiza HbA1c
Testul ajută la diagnosticarea prediabetului și a diabetului zaharat de tip 2. Medicii îl folosesc și pentru monitorizarea controlului glicemic la persoanele care au deja diagnosticul de diabet.
Prediabetul apare atunci când valorile glicemiei sunt mai mari decât cele considerate normale, dar nu ating pragul necesar pentru diagnosticul de diabet zaharat.
Problema este că, de cele mai multe ori, prediabetul nu provoacă simptome. O persoană se poate simți bine, fără să știe că valorile glicemiei au început să se modifice.
Tocmai aici pot avea un rol important analizele de sânge.
Ce înseamnă valorile HbA1c
Reprezentanții Spitalului Clinic CF Timișoara explică faptul că rezultatele hemoglobinei glicozilate pot indica trei situații:
- sub 5,7% – valoare considerată normală;
- între 5,7% și 6,4% – prediabet, cu risc crescut;
- 6,5% sau mai mult – valoare compatibilă cu diabetul.
Există însă un aspect important: diagnosticul de diabet nu se stabilește automat pe baza unei singure valori. Rezultatul trebuie interpretat de medic în funcție de situația fiecărui pacient și de celelalte informații medicale.
Prediabetul nu înseamnă că vei face sigur diabet
O valoare HbA1c din intervalul de prediabet nu înseamnă că evoluția către diabet este inevitabilă.
Reprezentanții Spitalului Clinic CF Timișoara atrag atenția că scăderea în greutate, atunci când există kilograme în plus, activitatea fizică regulată și modificarea alimentației pot reduce semnificativ riscul de evoluție către diabet zaharat de tip 2.
Este unul dintre motivele pentru care identificarea prediabetului poate avea o importanță reală: există posibilitatea unor schimbări care să reducă riscul ulterior.
De ce contează un HbA1c crescut la persoanele cu diabet
La persoanele care au deja diabet, HbA1c este și un indicator al controlului glicemic.
„Valorile crescute ale HbA1c sunt asociate, în cazul persoanelor cu diabet, cu un risc mai mare de apariție a complicațiilor cardiovasculare, renale, oculare și neurologice”, arată reprezentanții Spitalului Clinic CF Timișoara, potrivit dcmedical.ro.
De aceea, această analiză nu este doar un simplu număr de pe buletinul de analize. Pentru persoanele cu diabet, ea oferă medicului informații despre evoluția glicemiei pe o perioadă mai lungă și poate contribui la evaluarea controlului bolii.
Comentarii:









