Cristi Chivu, primul român care a câștigat campionatul Italiei, ca antrenor: Care a fost prima reacție a acestuia – Cum a petrecut în vestiar cu jucătorii. După ani de muncă în fotbalul mare, Cristi Chivu scrie istorie din postura de antrenor: Inter Milano a cucerit titlul în Serie A, iar românul devine primul tehnician din România care reușește o asemenea performanță, confirmând o ascensiune remarcabilă pe banca tehnică.
Succesul nu a venit peste noapte pentru Cristi Chivu. După ce și-a construit pas cu pas cariera de antrenor, el a ajuns pe banca lui Inter Milano și a reușit să ducă echipa până în fruntea clasamentului din Serie A, asigurând titlul înainte de finalul sezonului. Este o performanță rară pentru un tehnician român, mai ales la acest nivel, în una dintre cele mai puternice ligi din Europa.
Cristi Chivu, prima reacție după ce Inter Milano a câștigat campionatul Italiei
Pentru Cristi Chivu, acest succes are și o încărcătură specială. A preluat Inter Milano la începutul sezonului 2025–2026, fiind abia la al doilea an ca antrenor la nivel de seniori, dar a arătat rapid că poate face față presiunii de top.
Legătura lui cu clubul este însă mult mai veche. Ca jucător, Chivu și-a încheiat cariera tot la Inter, unde a trăit unele dintre cele mai mari momente ale sale, inclusiv câștigarea Liga Campionilor UEFA 2009-2010 și mai multe titluri în Serie A. Acum, revine în prim-plan și ca antrenor, confirmând că succesul său în fotbal nu a fost întâmplător.
„Am intrat în istoria lui Inter? Poate că am făcut-o chiar și înainte, am câștigat ceva. Meritul le revine acestor jucători, care au trebuit să suporte povestea de anul trecut, dezamăgirea, batjocurile celor care încearcă mereu să denigreze această echipă. Este o pagină importantă în istoria acestui mare club’, a spus Cristi Chivu, citat de presa din Italia.
În vestiar, alături de jucători, Cristi Chivu a savurat victoria și a fost sufletul petrecerii. Imaginile publicate de club l-au surprins în timp ce cânta și dansa pe celebra piesă „Made in Romania’, interpretată de Ionuț Cercel.
Cristi Chivu, primul antrenor român care câștigă Serie A, după 16 ani
Performanța lui Cristi Chivu este cu atât mai specială cu cât rupe o serie lungă: este primul antrenor străin care câștigă Serie A după 16 ani, de la José Mourinho, care reușea același lucru tot cu Inter Milano, pe vremea când fotbalistul român era jucător. În plus, Chivu intră într-un club foarte restrâns: este doar al doilea om din istoria competiției care ia titlul atât din teren, cât și de pe bancă, după Armando Castellazzi.
„Chivu a adus un suflu nou, entuziasm. Chiar și cu Simone (n.r. Inzaghi) am avut patru ani impresionanți, dar anul acesta poate că aveam nevoie de o schimbare de atmosferă, poate că așa a fost scris. După acea finală, antrenorul a venit și ne-a dat o energie nouă, în cadrul grupului a adus zâmbetul pe buzele tuturor, chiar și la antrenamente.
Loc pe raft? Se face întotdeauna loc, când câștigi, cel mai important lucru este să vrei să continui să câștigi. Aceasta este mentalitatea mea și este mentalitatea lui Inter, sunt fericit și mândru să port acest tricou’, a spus Lautaro Martinez.
Comentarii:









