LIFESTYLE

Gigi Becali chiar a împărțit lumină de Paști! Cu ce vedetă s-a întâlnit pe stradă

Gigi Becali a anunțat de zilele trecute că nu va sta în casă în noaptea de Înviere și că va fi unul dintre voluntarii care va împărți Lumina Sfântă credincioșilor. Și s-a ținut de cuvânt, și-a respectat promisiunea.

Nu a spus-o el de data asta, ci chiar cei care au primit din mâna milionarului lumina sfântă. O vedetă tv s-a nimerit să se întâlnească, în noaptea de Paști, cu patronul FCSB chiar zona bisericii din Pipera unde merge Becali. Și a povestit cum a decurs totul. A fost ceva spontan, a spus Amerim Nasri.

„Mă aflăm în Pipera, în dreptul bisericii la care Gigi Becali obișnuiește să meargă la slujbe. La un moment dat, o mașină iese din curtea bisericii, la volan era chiar el. Inițial, am vrut să îi fac semn că poate să treacă, dar mi-a luat-o înainte, spunându-mi că vrea să îmi ofere o lumânare cu lumina sfânta”, a explicat prezentatoarea „Star Matinal de Weekend”, pentru Spynews.ro.

CITEȘTE ȘI: Adevărul despre lumina de la Mormântul Sfânt: Este sau nu un miracol?

Gigi le-a oferit lumină oamenilor aflați în trafic!

Prezentatoarea tv a povestit tot ceea ce s-a întâmplat și după întâlnirea cu Gigi Becali. „Am acceptat, i-am mulțumit și nu a durat mult până când și alți participanți la trafic au primit lumânări de la Gigi”, a mai spus Nasrin.

Cei din jur n-au rămas indiferenți la gestul milionarului. S-au oprit, curioși, iar Gigi Becali a insistat să le dea tuturor lumânări aprinse cu lumina sfântă de la Ierusalim. Becali spusese deja că el va merge să ia lumină direct de la aeroport, după care va merge la biserică și apoi va împărți și pe la casele oamenilor sau în trafic, el trecându-se ca voluntar.

 

 

 

Comentarii: