LIFESTYLE

Cine este arbitrul care a aprins eternul derby de România! Radu Petrescu a fost operat pe creier!

S-au dus controversele despre alegeri, despre Covid 19, astăzi toată lumea este concentrată pe fotbal. De ce? Pentru că indiferent ce decizii au dat tribunalele, indiferent ce dispute sunt între proprietari, patroni, etc, FCSB este pentru marea majoritate a amatorilor de fotbal Steaua. Mai ales când vine vorba despre înfruntarea cu Dinamo, atunci FCSB redevine Steaua chiar și pentru adversari.

Ei bine, aseară s-a consumat unul dintre aceste episoade. Și evident a ieșit scântei, cum se întâmplă de obicei, din cauza arbitrajului. Un arbitraj care a stârnit în special furia fanilor dinamoviști, dar și a celor fecesebiști. Toată lumea l-a acuzat pe Radu Petrescu că a dat câte un penalty inexistent. Iar reluările le-au dat dreptate…ambelor tabere.

Dar cine este arbitrul care a avut o așa prestație de a nemulțumit pe toată lumea în eternul derby. Radu Petrescu a trecut prin clipe teribile în urmă cu 3 ani.

„Am avut două momente. Un moment în mai, eram la un turneu din Franța. Într-o zi cu meci mi-a fost rău, dar era o durere pe care aș fi asociat-o, să zicem, cu un geam deschis din cauza căruia te trage curentul. Am mâncat de prânz, am dormit, a fost meciul și a trecut, nu am mai avut nimic. ”, povestea Petrescu atunci pentru gsp.ro.

CITEȘTE ȘI: Ce trebuie să faci pentru a avea un creier mai eficient. Cele două activități recomandate de specialișt

”O tumoare cât o mandarină!”

Și totuși, episodul s-a repetat câteva luni mai târziu, în Estonia, acolo unde Petrescu era rezervă. I-a fost rău după meci, un pic mai rău decât îi fusese în Franța. Totul a culminat când a mers în Irlanda pentru un meci, pe 12 sau pe 13 iulie.

”Dimineața mi-a fost foarte rău, cu o durere de cap. Nu o durere clasică, simțeam că mă deranja ceva. Nu aveam ce să fac, că era zi cu meci. Am arbitrat și mi se părea că eram OK, probabil și cu adrenalina partidei…

Seara nu m-am mai simțit deloc bine. M-am gândit să mă duc la doctor a doua zi, când ajungeam în țară. Mai simțisem eu ceva când făceam antrenamente de viteză, în perioada aprilie-iunie. Făceam un sprint de 30 de metri și simțeam cum îmi pulsa ceva la nivelul capului. O pulsație dureroasă, ca și cum ar fi existat o pompă în cap.

M-am dus la un control, cu gândul să aflu ce și cum. Mi s-a făcut o tomografie la Bagdasar, la spital. Îl cunoșteam cât de cât pe medic. Când a apărut cu rezultatul analizelor mi-am dat seama după fața lui că era nasol. M-a întrebat „Suntem bărbați?”. „Da, nu vreau să ne ascundem”. „OK, stai jos”, mărturisea Radu Petrescu în același interviu.

CITEȘTE ȘI: Planta din România care distruge în timp record celulele canceroase

”Te operez pe loc!”

”Da, „Ai o tumoare pe creierul mic”. Era într-o zi de vineri. Eu l-am întrebat ce presupune și el a spus că trebuie operație. Dar n-a zis „Acum, mâine!”. „Atunci, o să mai vin săptămâna viitoare”, i-am spus eu. Doctorul a reacționat imediat: „Cum adică să mai vii săptămâna viitoare? Eu te-aș ține de acum! E o chestiune oarecum urgentă, nu permite întârziere!”.

I-am cerut un timp să mă gândesc. Mă luase ca din oală. Eu venisem la spital crezând că-mi recomandă un Nurofen și-mi zicea că am o tumoare pe creier! Mi-a zis și doctorul de acolo că era o chestiune oarecum urgentă și m-a programat la operație pe 27 iulie.

Mi-a fost foarte greu pentru că eu nu știam dacă era benignă sau malignă. N-am știut nici după operație, o perioadă. Au luat… Nu știu cum se zice… Au luat o mostră, pe înțelesul nostru, și au trimis-o la analize. Atunci a fost greu, îmi făceam tot felul de gânduri.”, spunea controversatul arbitru, care într-un final a aflat că era benignă tumoarea.

 

 

 

 

 

 

Comentarii: