NUTRITIE SANATATE

Alimentele care îmbunătățesc circulația sângelui: Îl ajută să circule mai ușor și mențin o tensiune arterială bună

Foto: Pinterest.com

Sângele este o componentă vitală a organismului uman. Acesta transportă nutrienții și oxigenul către toate organele și părțile esențiale ale corpului, de la inimă și creier și până la mușchi și piele.

Cu ajutorul unei diete sănătoase, circulația sângelui se poate îmbunăți. În combinație cu exercițiu fizic, hidratare corespunzătoare, control al greutății și renunțarea la fumat, anumite alimente pot contribui la o circulație sanguină mai bună. Așadar, data viitoare când te afli la cumpărături, poți include următoarele alimente în coș și în planul tău alimentar săptămânal.

1. Ardeiul iute

Ardeiul iute este mult mai mult decât un condiment picant pe care îl adaugi în mâncare. Grație unui compus numit capsaicină, ardeiul iute poate contribui la buna funcționare a arterelor. De asemenea, capsaicina ajută la relaxarea musculaturii vaselor sanguine, așa încât sângele poate circula mai ușor.

2. Sfecla roșie

Această rădăcinoasă este bogată în nitrat, pe care corpul îi convertește în oxid nitric. Oxidul nitric contribuie la relaxarea vaselor de sânge și la îmbunătățirea fluxului sanguin către țesuturi și organe. În plus, oamenii de știință au descoperit faptul că sucul de sfeclă roșie poate scădea tensiunea sistolică.

3. Fructele de pădure

Fructele de pădure sunt bogate în antioxidanți, inclusiv în antocianină, un antioxidant deosebit de benefic pentru vasele de sânge. Antocianina este compusul care oferă culoarea roșie și violetă a fructelor de pădure și poate proteja pereții arterelor de leziuni și rigidizare. Nu în ultimul rând, antocianina stimulează eliberarea de oxid nitric, care poate scădea tensiunea arterială.

4. Peștele gras

Dacă te-ai întrebat mereu de ce peștele gras este sănătos pentru inimă, iată principalul motiv: peștele gras, precum somonul, macroul, păstrăvul și heringul, este bogat în acizi grași Omega-3. Conform cercetărilor, acizii grași Omega-3 oferă multiple beneficii pentru sănătate, inclusiv pentru circulația sanguină. Consumul de pește nu doar scade tensiunea arterială, ci ajută și la menținerea arterelor decongestionate, pentru un flux sanguin optim, potrivit doc.ro.

CITEȘTE ȘI: Sănătate la pahar: Băuturile pline de antioxidanți care cresc capacitatea corpului de a lupta cu diferite boli

5. Rodiile

Aceste fructe inedite sunt bogate în nutrienți, în special în antioxidanți și nitrați, care contribuie la stimularea circulației sângelui prin dilatarea vaselor de sânge și scăderea tensiunii arteriale. Acest lucru înseamnă că o cantitate mai mare de oxigen și nutrienți este livrată către mușchi și alte țesuturi. De asemenea, pentru persoanele active din fire, o circulație de sânge îmbunătățită se traduce printr-o performanță fizică mai bună.

6. Usturoiul

Usturoiul conține un compus sulfuric numit alicină care joacă un rol important în relaxarea vaselor de sânge. Cercetătorii sunt de părere că persoanele care consumă în mod frecvent usturoi au o circulație sanguină mai bună, pentru că inima nu este nevoită să muncească la fel de mult pentru a pompa sângele în organism, ceea ce contribuie la menținerea tensiunii arteriale în parametri normali.

7. Nucile

Nucile sunt bogate în acid alfa-linolenic, un tip de acid gras Omega-3 care îmbunătățește fluxul sanguin. Potrivit oamenilor de știință, un consum regulat de nuci, pe o perioadă de opt săptămâni cel puțin, poate mări elasticitatea vaselor de sânge, scădea tensiunea arterială și menține circulația sângelui în bună funcționare.

8. Strugurii

Strugurii, pe cât de gustoși, pe atât sunt de sănătoși. Cercetările arată că strugurii mențin sănătatea arterelor și îmbunătățesc circulația sângelui și, în plus, scad inflamația din corp, ceea ce are un impact direct asupra acesteia.

9. Turmericul

Turmericul este un condiment viu colorat renumit pentru proprietățile antiinflamatorii, datorate în special compusului activ numit curcumină. Cercetările sugerează că acest compus poate stimula producția de oxid nitric, care ajută la dilatarea vaselor de sânge.

10. Spanacul

Spanacul conține cantități impresionante de nitrați, care îmbunătățesc circulația, prin dilatarea vaselor de sânge și permiterea unui flux sanguin mai abundent, pe această cale. De asemenea, s-a descoperit că o dietă bogată în spanac poate ajuta la menținerea arterelor flexibile și la scăderea tensiunii arteriale.

11. Fructele citrice

Vitamina C nu este singurul motiv pentru care ar trebui să consumi regulat citrice. Antioxidanții regăsiți în aceste fructe pot ajuta la scăderea inflamației, la prevenirea formării de cheaguri de sânge și la îmbunătățirea circulației sângelui. Dacă îți place sucul de portocale, află că, potrivit experților, consumul frecvent scade tensiunea arterială.

12. Ceapa

Ceapa este o sursă excelentă de antioxidanți flavonoizi, de care beneficiază sănătatea inimii. Această banală legumă îmbunătățește circulația sângelui prin dilatarea venelor și arterelor și creșterea fluxului sanguin.

În cadrul unui studiu1 de 30 de zile, efectuat pe 23 de bărbați cărora li s-au administrat 4.3 grame de extract de ceapă zilnic, s-a descoperit că circulația sanguină este îmbunătățită semnificativ de proprietățile acestui extract, mai ales dacă este consumat după mesele principale.

Totodată, ceapa are proprietăți antiinflamatorii, care pot stimula fluxul sanguin și menține sănătatea aparatului cardiovascular.

CITEȘTE ȘI: Eşti obosit tot timpul sau te simţi slăbit? TOP 10 alimente care cresc nivelul de hemoglobină

13. Scorțișoara

Scorțișoara este un condiment aromat cu multiple beneficii pentru sănătate, inclusiv pentru cea a circulației sângelui. Mai multe cercetări sugerează că scorțișoara are un impact benefic asupra vaselor de sânge și fluxului sanguin, prin relaxarea pereților vasculari și reducerea tensiunii arteriale. Toate aceste beneficii contribuie la menținerea sănătății inimii.

14. Legumele cu frunze verzi

Legumele cu frunze verzi, precum spanacul, varza de Bruxelles, varza kale sau broccoli, sunt bogate în nitrați, pe care, după cum am menționat mai devreme, organismul îi folosește pentru a-i transforma în oxid nitric. Oxidul nitric este un vasodilatator puternic și natural, care menține sănătatea vaselor de sânge și asigură buna funcționare a circulației sanguine.

Prin urmare, consumul de alimente bogate în nitrați poate avea un impact pozitiv semnificativ asupra circulației, prin asigurarea unui flux de sânge nestingherit.

În cadrul unui studiu2 efectuat pe 27 de persoane s-a descoperit că un consum ridicat de legume cu frunze verzi, echivalentul a 845 mg pe zi, pentru o perioadă de șapte zile consecutive, poate genera îmbunătățiri remarcabile la nivelul tensiunii arteriale și fluxului sanguin.

În plus, cercetătorii au observant că persoanele care urmează o dietă tradițională chinezească, care este, de regulă, bogată în legume cu nitrați, cum sunt și legumele cu frunze verzi, prezintă un risc mult mai scăzut de hipertensiune arterială, de boli de inimă și de alte probleme cardiovasculare, față de cei care se hrănesc în stil occidental, adică mănâncă mai multe alimente procesate și mai puține legume proaspete.

Comentarii: