Despre Alexandru Tudor s-au spus multe. Că a favorizat, prin anumite greşeli, în cariera lui, diverse echipe, că e încăpăţânat, dur, intrasigent cu colegii de brigadă, teatral şi că e arogant cu jucătorii. Dar că ar fi tras pentru unii sau alţii, că ar fi „furat” puncte ca să-i ajute pe patronii unor cluburi să-şi atingă obiectivele, nu s-a spus niciodată.
Şi asta pentru că fostul arbitru principal Alexandru Tudor, acum în corpul de elită al observatorilor federali, s-a încojurat întotdeauna de o aură de incoruptibil. De la obiceiurile şi ritualuri neobişnuite în timpul meciurilor, dar mai ales înainte când a ales, de pildă, să se cazeze pe la diverse mânăstiri.
Unii l-au numit ciudat, alţii, că a devenit habotnic, dar niciodată, în sutele partide conduse în cariera lui de arbitru, în Liga I sau în competiţiie internaţionale, Alexandru Tudor nu a fost acuzat de hoţie.
Citeşte şi: Ce SALARIU avea Nicolae Ceauşescu? Diferența față de conducătorii de astăzi ai României
Împuşcat la revoluţie în picioare
„Cine nu face ascultare de părinţi şi iese pe stradă într-o revoluţie riscă să îşi fure nişte gloanţe. Aveam 18 ani şi chiar m-am uitat pe monumentele celor care au murit atunci şi majoritatea erau născuţi în ’70-’71. Deci probabil aia era modalitatea de gândire a generaţiei noastre.”, povestea unul dintre cei mai cunoscuţi arbitri de fotbal din România ultimelor decenii.
„Am fost împuşcat pe la Aviatorilor. Am fost împuşcat în ambele picioare. Îmi treceau gloanţele pe deasupra capului şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că au trecut pe deasupra capului şi că mi-au intrat în picioare, nu invers. Nici acum nu sunt refăcut complet, chiar şi acum alerg cu o anumită rezervă aşa.”, spunea pentru Telekomsport fostul ecuson FIFA, care atunci era fotbalist la juniori.
Crede acum că aceea a fost doar voia Domnului. Aşa i-a fost rânduit: în loc să urmeze o carieră ca fotbalist, să se reorienteze către arbitraj.
Citeşte şi: Legea BACȘIȘULUI în lume: reguli, procente și unde nu trebuie să-l dai
Arbitrul cântă în corul Bisericii
Despre Alexandru Tudor, toţi cei care îl cunosc spun că a fost unul dintre cei mai riguroşi arbitrii care au existat vreodată. Unul care a ieşit mereu în evidenţă, chiar dacă un arbitru trebuie să fie un judecător discret.
Cum se împacă asta cu credinţa? Tudor mărturisea într-un interviu pentru România TV că de fapt asta l-a ajutat să reziste presiunii din fotbal şi să nu se smintească. A avut momente în care ar fi vrut să se retragă înainte de vreme, dar duhovnicul lui nu i-a dat voie. Sportul poate fi o cale de a ajunge la Dumnezeu.
„Da, fotbalul poate fi un drum care să te aducă aproape de El. Te aduce adesea în situaţii de cumpănă, când ai nevoie adevărată de Dumnezeu. Eu sunt credincios de mic. Cu Dumnezeu te naşti, nu îl îmbrăţişezi la un moment dat. Nu devii credincios peste noapte„ spunea arbitrul care îşi ducea chiar şi colegii din arbitraj în pelerinaje la Mormânut Sfânt sau pe Muntele Athos.
De câţiva ani, Tudor este şi unul dintre membri corului Bisericii Schitul Darvari din Bucureşti. Nu „fluieră” în biserică, ci cântă atunci când programul îi permite.
