SANATATE

Armele naturale cu care poți lupta împotriva gripei, încă de la primele simptome

Foto: Pinterest.com

Armele naturale cu care poți lupta împotriva gripei, încă de la primele simptome. Începuturile unei răceli ne sunt bine-cunoscute tuturor. Fie că ai stat în zăpadă, ai băut lichide prea reci, ai ieșit în frig după baie și te-ai îmbrăcat prea subțire și, deci, ai contractat pe acest fond un virus, iar acum resimți simptome de răceală sau gripă, e util să știi că există alimente și acțiuni eficiente în combaterea acestora încă de la debut.

E bine ca pe unele dintre acestea să le folosești și drept factori de întărire a sistemului imunitar, ca modalitate de prevenție (usturoiul, vitamina C), alături de un stil de viață potrivit, cu alimentație corectă și mișcare efectuată regulat.

Dacă ai fost expus unui virus și începi să te confrunți cu simptome de răceală sau gripă, ai la îndemână câteva metode de a le combate. Important este să acționezi cât mai repede cu putință de la observarea acestora.

CITEȘTE ȘI: Ți-a trecut răceala dar încă tușești: Care sunt cauzele tusei reziduale care poate ține și două săptămâni

Armele naturale cu care poți lupta împotriva gripei, încă de la primele simptome

Iată 6 idei pentru a te simți mai bine:

1. Supa de pui

Dincolo de legenda care spune că supa de pui e bună și pentru suflet și e asociată cu starea de calm, există și o explicație confirmată științific legat de efectele ei benefice împotriva răcelilor. Supa de pui conține cisteină, un foarte puternic antioxidant care este eliberat de carnea de pui în timpul fierberii. Această supă gustoasă are în plus proteine și minerale care ajută la buna funcționare a sistemului imunitar, în timp ce partea lichidă subțiază mucusul.

2. Apa și ceaiurile

În afară de faptul că te hidratează, consumul de lichide asigură lubrifierea gâtului. Cu cât e mai cald lichidul pe care îl bei, dar nu fierbinte să te arzi, cu atât e mai benefic, întrucât aburii stimulează cilii, care prin mișcare îndepărtează germenii. Atenție, însă, că lichidele exagerat de fierbinți pot irita suplimentar căile aeriene!

Nu e nevoie să te hidratezi doar cu apă – contează și un smoothie de fructe, un compot călduț cu puțină miere și supele pe bază de carne (cum ar fi supa de pui cu rădăcinoase).

Acestea mențin sistemul respirator hidratat și te ajută să transformi mucusul îngroșat într-unul cât mai subțire care poate fi eliminat prin suflarea nasului, dar și tușit și scuipat, pentru că altfel, dacă se acumulează în bronhii și plămâni, ar putea duce la o infecție și chiar pneumonie.

Tot în acest sens, apelează la picături pentru nas din soluții saline, sigure chiar și pentru copii. Puneți câteva picături într-o singură nară și apoi elimină ușor mucusul, la chiuvetă, odată cu soluția salină. Repetă procesul de cealaltă parte până când ambele nări sunt deblocate, apoi mai suflă o dată nasul într-un șervet de hârtie pe care îl atunci și apoi te speli bine pe mâini.

3. Oțetul de mere

Acest remediu are efect anti-balonare, crește energia și contribuie și la tratarea acneei, iar peste toate astea este și un bun adjuvant când ai simptome de răceală, pentru tratarea problemelor cu gâtul.

Germenii sunt neutralizați de acid, iar efectul de calmare nu întârzie să apară. Cercetările au arătat că oțetul de mere are proprietăți antimicrobiene și poate distruge bacteriile și infecțiile fungice, dacă e folosit imediat ce începi să simți durere în gât.

Se poate prepara o băutură cu efect calmant folosind aproximativ 5 părți de apă caldă la 1 parte de oțet de mere care se bea sau cu care se poate clăti gâtul. Când se face doar gargară, concentrația poate merge până la maxim un amestec egal de apă caldă și oțet (de exemplu, poți face gargară cu un amestec de un sfert de cană de oțet cu un sfert de cană de apă).

Ingredientele suplimentare pe care le poți adauga unei băuturi de oțet de mere pentru a calma gâtul, a ușura tușea și a slăbi mucozitățile pot fi: felii de lămâie sau suc de lămâie, felii de portocală, puțină miere, ghimbir proaspăt râs sau puțină pudră de ghimbir, un praf de curcuma sau un plic de ceai de ceai verde pe care să îl cufunzi de câteva ori în cană.

4. Usturoiul

Usturoiul conține compuși activi, cum ar fi alicina, care au proprietăți antibacteriene și antivirale. Acești compuși pot ajuta la combaterea agenților patogeni care cauzează răceala. De asemenea, usturoiul poate avea un efect imunomodulator, sprijinind sistemul imunitar în combaterea infecțiilor.

Mai mult, are și proprietăți antiinflamatorii, ceea ce înseamnă că ajută la reducerea inflamației și la ameliorarea unor simptome precum durerea în gât.

Pentru a beneficia de aceste proprietăți, poți încerca să introduci usturoiul crud în dieta ta regulată (cam doi căței pe zi) sau să-l consumi sub formă de suplimente alimentare, după ce discuți mai întâi cu un medic.

Este important să ții cont că usturoiul nu te va vindeca dacă ai simptome de răceală, dar poate ajuta la calmarea acestora și la mai buna funcționare a sistemului imunitar.

5. Vitamina C

Pe timpul iernii, cu acordul medicului, poți lua suplimente alimentare care să conțină vitamina C și zinc sau poți consuma cu precădere fructe și legume care o conțin, cum sunt kiwi-ul și citricele, căpșunile, roșiile, ardeiul gras și frunzele de pătrunjel. Vitamina C este un puternic antioxidant, despre care unele cercetări, dar și dovezi anecdotice au arătat că ajută la scurtarea răcelii și la ușurarea simptomelor de boală. Multe persoane care încep să prezinte simptome de răceală au constatat că dacă mănâncă, de exemplu, 4-5 portocale pe zi, a doua zi deja se simt mai bine.

CITEȘTE ȘI: Cum știi dacă ai gripă sau doar o răceală: Micile mari diferențe care te vor ajuta să te tratezi potrivit cu ce ai

6. Șosetele înmuiate în oțet

Acestea au efect pentru că stimulează microcirculația, păstrând astfel în interior substanțele nutritive și scoțând toxinele din piele. Dacă ai făcut și febră, înmoaie o pereche de șosete în oțet amestecat cu puțină apă rece, încalță-le și ia pe deasupra încă o pereche de șosete mai groase, eventual de lână, uscate. Șosetele umede te vor ajuta să reduci febra și să intensifici circulația, potrivit doc.ro.

Scopul principal al tratamentului cu șosete umede este de a intensifica circulația sângelui în timp ce scade congestia în căile respiratorii superioare, cap și gât. Acest lucru creează un efect relaxant care, spun persoanele care au folosit acest remediu pentru a scăpa de simptome de răceală, ajută și la un somn mai bun care contribuie el însuși la refacerea organismului.

Comentarii: