RELATII SANATATE

ATENȚIE! Bolile despre care nu știai că îți distrug viața sexuală

Foto: Pinterest.com

Se știe că viața sexuală este o parte importantă când vine vorba de viața de cuplu. Află în rândurile de mai jos care sunt problemele de sănătate care pot afecta viața sexuală dacă nu sunt depistate și tratate corespunzător!

Afecțiunile cardiace

E drept că Asociaţia americană a cardiacilor a dat asigurări persoanelor cardiace și care au suferit de atac de cord că sănătatea lor nu este pusă în pericol în timp ce întrețin raporturi sexuale.

Totuși, unele persoane trebuie să fie precaute, motiv pentru care e posibil să apară senzația de neîmplinire pe plan sexual. Este cazul celor supraponderali, deoarece în timpul orgasmului, tensiunea creşte periculos de mult, potrivit clicksanatate.ro.

Dacă medicul a declarat bolnavul apt de efort fizic, atunci nu ar trebui să apară probleme. De asemenea, trebuie evitată asocierea tratamentului medicamentos pentru inimă cu acela pentru disfuncțiile erectile, fără a cere sfatul medicului de familie sau al cardiologului.

CITEȘTE ȘI: ‘Testul Obama’: Cele trei întrebări care te ajută să-ți dai seama dacă ți-ai găsit partenerul ideal

Unele infecții

Un tip de infecție care afectează uterul, trompele uterine și ovarele este anexita (boala inflamatorie pelvină). Deoarece se manifestă prin dureri abdominale intense și prin dureri în timpul contactului sexual, se numără și ea printre bolile care afectează foarte mult viața sexuală. Atenție! Dacă nu este tratată corect, poate să ducă la infertilitate.

Tulburările hormonale

Femeile aflate la premenopauză, menopauză sau în perioadă de lăuzie au de suferit din cauza unei scăderi a nivelului de testosteron, hormon sexual. Acest fapt este urmat de o reducere a libidoului.

Din nefericire, secreția de testosteron scade în cazul femeilor, după depășirea vârstei de 20 de ani. Dacă scăderea dorinței sexuală devine o problemă care persistă, se poate recurge la sfatul unui ginecolog, pentru a urma o terapie cu testosteron.

Probleme cu somnul

Dacă nu te odihnești îndeajuns de mult, nu numai că riști să iei în greutate, ceea ce reduce simțitor dorința sexuală, te face lipsit de energie, dar te și predispune la depresie.

Endometrioza, o altă posibilă cauză

O altă afecțiune care afectează viața sexuală a circa 15% din femeile aflate la vârsta reproducerii, endometrioza provoacă dureri în timpul raporturilor sexuale. Atunci când celulele de pe pereții uterului se dezvoltă anormal, migrează în afara lui și provoacă dureri.

Această afecțiune afectează nu numai viața sexuală, ci și fertilitatea prin faptul că stimulează corpul să producă hormoni care afectează evoluția unei sarcini în perioada incipientă.

CITEȘTE ȘI: Sindromul vaginului depresiv. Multe femei îl au, dar nu știu

Și stresul poate să fie de vină

Una dintre cauzele comune pentru diverse afecțiuni, stresul este și el pe lista vinovaților pentru problemele sexuale. Când nivelul de cortizol numit și hormon al stresului crește, așa cum se întâmplă în situațiile tensionate, efectele se văd și în viața de cuplu.

Odată cu reducerea nivelului de hormon testosteron scade și dorința sexuală. Încearcă remedii naturiste care-ți readuc pacea interioară și alungă depresia.

Comentarii: