REVIEW

ATENȚIE! Cum îți dai seama ca zahărul sau pliculețele de ceai s-au stricat după ce ambalajul a fost deschis

Foto: Pinterest.com

De regulă, la fel ca alte alimente, produsele pe care le depozitezi în cămară au un termen de valabilitate. Dar, doar pentru că ele încă nu au expirat, asta nu înseamnă sunt ideale pentru consum. Calitatea produselor poate fi dată de gol şi de anumite semne.

Data de expirare trecută pe produsele alimentare nu este întotdeauna cel mai de încredere indicator că alimentele s-au stricat sau nu. Această dată se bazează pe estimări şi poate fi orientativă. Iată cum îţi poţi da seama dacă anumite produse sunt într-adevăr bune pentru consum sau nu!

Praf de copt şi bicarbonat de sodiu

În timp, plicurile cu praf de copt sau cu bicarbonat de sodiu îşi pierd puterea de dospire, ceea ce înseamnă că pandişpanul nu va mai fi la fel de pufos. Pentru a te asigura că aceste substanţe încă sunt bune pentru folosit, amestecă bicarbonatul de sodiu cu oţet şi praful de copt cu apă fierbinte. Dacă vor face bule şi spumă, înseamnă că ingredientele încă sunt bune pentru a fi folosite, potrivit clickpentrufemei.ro.

CITEȘTE ȘI: Soluția universală: 10 întrebări ale bicarbonatului de sodiu la care nu te-ai fi gândit

Făina

Majoritatea oamenilor îşi depozitează făina în cămară, dar cel mai indicat este ca ea să fie păstrată în frigider, pentru a fi proaspătă pentru mai mult timp. Făina integrală rezistă aproximativ opt luni în frigider. Ştii că ea s-a stricat atunci când devine râncedă. Nu va afecta siguranţa alimentelor, dar va influenţa calitatea şi gustul lor.

Nuci şi seminţe

Ştii că seminţele şi nucile fără coajă, precum migdalele sau alunele, nu mai sunt bune de consum atunci când încep să aibă un miros suspect (cum ar fi mirosul de iarbă) şi se închid la culoare sau devin uleioase. Pentru prospeţime şi longevitate, poţi să pui nucile şi seminţele într-o pungă transparentă la frigider. Ele vor sta proaspete până la un an.

Pliculeţe de ceai şi cafea

Pliculeţele de ceai ar trebui să fie consumate în decurs de un an, deoarece uleiurile din ceai se vor evapora, iar băutura nu va mai avea aceeaşi aromă proaspătă. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul boabelor şi zaţului de cafea. Cel mai bine este să consumi cafeaua în maximum patru săptămâni. Iubitorii de cafea instant se pot bucura ceva mai mult timp de ea – aproximativ două luni.

Zahăr brun

O pungă deschisă cu zahăr brun tinde să se usuce şi să se întărească, după patru luni în cămară, din cauza expunerii la aer. Cel mai bine este să depozitezi zahărul într-un pungă de plastic resigilabilă sau într-un recipient ermetic, pentru ca acesta să fie calitativ pe o perioadă mai lungă de timp.

Quinoa, orz, hrişcă

Perioada de valabilitate a cerealelor integrale, precum quinoa, orz sau hrişcă, depinde în mare măsură de conţinutul lor de grăsime. Căldura, aerul şi umiditatea sunt primii inamici ai cerealelor integrale, deoarece aceste elemente pot afecta uleiurile sănătoase din compoziţia lor. Cerealele bune pentru consum ar trebui să aibă gustul uşor dulce sau să nu aibă deloc aromă. Dacă detectezi un miros suspect, precum mirosul de mucegai, cerealele s-au stricat.

CITEȘTE ȘI: Care este DIFERENȚA dintre bicarbonat de sodiu şi praf de copt

Bere

Să depozitezi berea la temperatura camerei nu este un obicei rău pe termen scurt, însă dacă berea va sta mai mult de patru luni la temperatura camerei, căldura, lumina şi aerul pot pătrunde prin capacele sticlei, iar aroma nu va mai fi de aceeaşi calitate. Dacă îţi doreşti să te bucuri pentru mai mult timp de această băutură, cel mai indicat este să depozitezi berea la frigider.

Comentarii: