REVIEW

ATENȚIE șoferi! Din această lună se schimbă modul de efectuare a ITP. Noul sistem va fi imposibil de păcălit

În mai puţin de trei săptămâni intră în vigoare unele modificări legislative în domeniul auto. Practic, se vor schimba o parte din regulile referitoare la inspecţia tehnică periodică (ITP) şi se modifică parţial modul de transmitere a dreptului de proprietate asupra autoturismului.

Concret, din data de 20 mai 2018, la efectuarea ITP, şoferii care au la maşină parbrizul puţin crăpat sau alte defecţiuni minore care nu pun în pericol siguranţa rutieră vor putea trece fără probleme inspecţia tehnică.

Astfel, după noile reguli, deficienţele tehnice sunt grupate în trei mari categorii, potrivit adevarul.ro.

Cele minore, cu care o maşină poate primi ITP, se referă la acele defecţiuni care nu au un efect semnificativ asupra siguranţei vehiculului sau impact asupra mediului.

A doua categorie o formează defecţiunile majore. În categoria deficienţelor majore sunt încadrate cele care pot compromite siguranţa vehiculului, pot avea un impact asupra mediului sau îi pot pune în pericol pe ceilalţi participanţi la trafic.

CITEȘTE ȘI: Scapă de teama cântarului: 11 lucruri de care trebuie să ţii cont înainte de a te cântări

Ultimele sunt deficienţele periculoase, adică acelea care constituie un risc direct şi imediat la adresa siguranţei rutiere sau care au un impact asupra mediului.

Dacă o maşină are o deficienţă majoră sau periculoasă, inspecţia tehnică nu poate fi trecută, fiind necesară o nouă verificare tehnică în termen de 30 de zile. Un ITP expirat suspendă automat înmatricularea Acestea nu sunt singurele schimbări la regulamentul ITP.

Tot începând din acest an, se va aplica o nouă regulă, potrivit căreia expirarea ITP duce automat la suspendarea înmatriculării maşinii, iar conducerea unei vehicul cu înmatricularea suspendată se va sancţiona cu amendă de până la 3.000 de lei. În plus, maşinile cu o vechime mai mare de 12 ani trebuie să facă ITP-ul anual.

Inspecţia tehnică va fi filmată la calitate HD

Tot de pe 20 mai, firmele care au linii de inspecţie ITP sunt obligate să asigure, prin intermediul unui sistem video, înregistrarea activităţii, înregistrare care trebuie păstrată şi pusă la dispoziţia Registrului Auto Român (RAR) pentru eventuale verificări.

Staţiile care efectuează ITP vor trebui să păstreze înregistrările video pentru o perioadă determinată de şase luni, iar sistemul de supraveghere video va trebui să conţină minimum două camere de supraveghere şi un înregistrator digital care să permită înregistrarea la rezoluţii HD. În plus, sistemul va trebui instalat astfel încât să asigure înregistrarea continuă a activităţilor desfăşurate pe linia de ITP indiferent de condiţiile de iluminare ale atelierului. Mai mult, camerele vor fi amplasate în aşa fel încât să permită înregistrarea şi vizualizarea corespunzătoare a indicaţiilor afişajului a standului de frânare instalat pe linia de ITP.

CITEȘTE ȘI: Atenție la plata cu cardul: Trei situații în care să NU folosești cardul

Neanunţarea achiziţionarii unei maşini, suspendă înmatricularea

Astfel, conform Ordonanţei Guvernului nr. 14/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dacă în urma achiziţionării unei maşini, noul proprietar nu anunţă, în cel mult 90 de zile, autorităţile despre tranzacţie, înmatricularea vehiculului va fi suspendată. Cel care va fi prins circulând cu acestă maşină va risca o amendă de până la 2.900 de lei.

Comentarii: