SANATATE

Avertismentul medicilor: Afecțiunile care se agravează odată cu răcirea vremii

Foto: Pinterest.com

Toamna este anotimpul în care presiunea atmosferică ridicată, umiditatea și variațiile de temperatură pot să agraveze afecțiuni precum astmul, sinuzita, ulcerul, gastrita, reumatismul dar și alergiile.

Astfel de episoade de acutizare a unor boli de fond se regăsesc de regulă la copii, la persoanele în vârstă sau la cei care au un sistem imunitar slăbit.

Iată care sunt principalele afecțiuni care se agravează toamna, potrivit doctorulzilei.ro:

Rinofaringita, faringita sau chiar amigdalita sunt afecțiuni care sunt întâlnite extrem de des toamna și iarna. Cei mai afectați sunt cei mici care sunt deja în colectivități. Schimbările bruște de temperatură fac ca aceste afecțiuni să fie frecvent întâlnite și de regulă transmise pe calea aerului, de la un bolnav la un alt individ sănătos.

CITEȘTE ȘI: Ce sunt pietrele pe amigdale. Simptome. Prevenție. Tratament

• Astmul, una din cele mai complicate afecțiuni care se intensifică în manifestări toamna. Practic, astmul este o boală a căilor aeriene din plămâni, fiind o boală cronică care deși nu are vindecare, sub tratament boala poate să fie ținută sub control. Datele statistice arată că o persoană din zece are astm. Boala poate debuta la orice vârstă, deși cele mai multe persoane au avut primele simptome în jurul vârstei de 10-12 ani. Este foarte important ca bolnavul de astm să se ferească de praf, de răceală, de bronșită fiindcă acestea vor agrava crizele de astm.

• Ulcerul gastroduodenal este o altă afecțiune care are un caracter sezonier, mai exact se reactivează primăvara și toamna. Factorii care determină apariția ulcerațiilor sunt diverși: de la predispoziția genetică, alimentația haotică și până la consumul de medicamente antiinflamatorii sau bacteria Helicobacter pylori. Principalele manifestări sunt concretizate în dureri abdominale, uneori destul de puternice, prezența stărilor de vomă și a vărsăturilor.

• Termenul de reumatism este utilizat pentru a descrie o multitudine de afecțiuni în care este prezentă durerea, cu sau fără semne de inflamație în articulații, mușchi, tendoane și țesut conjunctiv. Toamna amplifică aceste dureri. Este important să ai o alimentație bogată în vitamina A, C și E deoarece aportul lor scăzut poate duce la creșterea riscului de boli reumatice.

De aceea este indicat să consumi multe legume și fructe. De exemplu poți mânca avocado, nuci, ouă și fructe de mare – care conțin acizi grași omega 3 – ce au un efect antiinflamator. Reumatismul se accentuează în sezonul rece, principalii factori favorizanți fiind schimbarea climatică și umezeala. De aceea, pacienții care au reumatism sau artroză trebuie să se protejeze de frig, deoarece în aceste perioade crește riscul de intensificare a durerilor.

CITEȘTE ȘI: ATENŢIE la răceli! 9 semne că te confrunţi, de fapt, cu o boală mai serioasă

• Sinuzita, o afecțiune care-și face simțită prezența din plin în sezonul rece. Răcirea vremii şi schimbările abrupte ale presiunii atmosferice favorizează apariţia sinuzitei sau agravarea simptomelor de boală. Afecțiunea aduce cu sine dureri puternice de cap, febră, nas înfundat. Poluarea, anumite alergii dar și probleme dentare netratate sunt posibile cauze ale apariției sinuzitei.

Comentarii: